9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Dr. Lehaci Grigore Daniel: ”Numărul mare de prelevări de organe se datorează muncii echipei de la ATI”

După ani de pauză, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița au avut loc patru prelevări de organe, într-un timp foarte scurt. ”Acest lucru se datoreză echipei de medici tineri, a echipei de la ATI care este foarte atentă, care monitorizează și identifică potențialii donatori!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, dr. Lehaci Grigore Daniel.

Donarea de organe nu mai este un subiect tabu. Reacreditat în 2019 pentru prelevare de organe, abia anul acesta spitalul din Bistrița a efectuat numeroase astfel de intervenții. După ani în care nu s-a prelevat deloc.

În luna mai a avut loc o prelevare de organe, iar apoi, în luna iulie, au avut deja loc trei astfel de intervenții.

Agenția Națională de Transplant a felicitat echipa de la Bistrița.

Încă un gest care oferă trei noi șanse la viață, la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Bistrita!

Aceasta este cea de-a patra prelevare de organe realizată în anul 2026 în cadrul acestei unități sanitare. Datorită generozității și deciziei pline de altruism a familiei donatoarei, trei pacienți aflați pe listele de așteptare pentru transplant renal și transplant hepatic au primit șansa la o nouă viață.

Transmitem întreaga noastră apreciere echipei medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru profesionalismul, mobilizarea exemplară și colaborarea care au făcut posibilă această intervenție complexă.

În cadrul acestui efort comun, un rol esențial îl au profesioniștii implicați în coordonarea intraspitalicească a activității de transplant, identificarea și declararea potențialilor donatori aflați în moarte cerebrală, diagnosticarea morții cerebrale și menținerea în condiții fiziologice a potențialilor donatori:

  • Dr. Lehaci Grigore Daniel – medic ATI și KDP
  • Dr. Cechina Elena – medic ATI și înlocuitor KDP
  • As. pr. Olar Anamaria Ionela – coordonator intraspitalicesc de transplant
  • Dr. Moldovan Anca – medic ATI
Remarcăm, de asemenea, faptul că Dr. Lehaci Grigore Daniel – medic ATI și KDP – este absolvent al cursului internațional Transplant Procurement Management (TPM), susținut de experți ai Donation and Transplantation Institute (DTI) Barcelona, Spania, organizat în premieră în România de Agenția Națională de Transplant în anul 2025.

Această formare de înalt nivel contribuie la consolidarea expertizei profesioniștilor implicați în activitatea de donare și transplant și la alinierea practicilor din România la standardele internaționale” au scris aceștia pe Facebook.

De ce atâtea prelevări? ECHIPA tânără și atentă

Întrebat care este motivul pentru care, după atâta pauză, sunt așa de mult prelevări, dr Lehaci Grigore Daniel a explicat că diferența o face echipa.

Secția ATI este plină de medici tineri care sunt mult mai atenți și mai receptivi la acest aspect. Pentru că în ATI, majoritatea sunt pacienți care sunt în fază terminală. Și dacă noi suntem atenți, pe parte de diagnostic avem puțin mai mult de lucru.

Și atunci, colegii tineri care nu apar nicăieri pe ecrane și nu sunt menționați, ei s-au ocupat de partea aceasta e identificare. Și ne-au ajutat foarte mult. Ei sunt cheie esențială, până la urmă. Și atunci, crescând rata de identificare a potențialilor donatori, au crescut automat și rata de intervenții de prelevare.

Deci echipa e mai mare decât ce apare în postări, lucrurile sunt mai dinamice. În ATI, în Bistrița, rulează destul de mulți pacienți. Și ni s-a tot spus la întâlnirile noastre medicale, că spitalele mari trebuie să fie mai atenți la identificarea donatorilor.

Deci vreau să subliniez încă o dată că partea grea este la ATI, cu tot personalul de acolo care monitorizează, este atent și care ne ajută foarte mult la identificarea paciențșilor. Că dacă nu ar fi ei, nu am putea face noi protocolul de moarte cerebrală. Deci de acolo începe totul!” a explicat dr. Lehaci Grigore Daniel.

În ultima vreme, deschiderea pentru a accepta prelevareas de organe de la cineva drag este tot mai mare. Și și satisfacția profesională este pe măsură.

Faptul că media ne promovează ajută la discuția asta. Lumea începe să fie familiarizați cu donarea de organe, că sunt oamnei care sunt salvați așa și au o viață mai frumoasă ulterior.

Faptul că familiile aleg să ajute mai departe pe cineva, îți aduce și ție o satisfacție profesională și e un lucru frumos care se face” a concluzionat dr. Lehaci grigore Daniel.

Despre ultimele prelevări de organe din Bistrița puteți reciti aici:

Generozitate fără margini cu donare de organe: doi bistrițeni aflați în moarte cerebrală oferă o nouă șansă la viață, cu organele lor

Generozitate fără margini la Spitalul Județean de Urgență Bistrița! Un bărbat aflat în moarte cerebrală a salvat alte vieți cu organele sale

GENEROZITATE: A doua prelevare de organe la Spitalul de Urgență Bistrița în mai puțin de o săptămână

Gesturile de altruism fără margini continuă: Familia unui bărbat aflat în moarte cerebrală a spus „DA” donării de organe!

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: