16.3 C
Bistrița
marți, mai 12, 2026

VIDEO – Liderul PNL Ludovic Orban – „Nu poate fi demis președintele decât de către cei care l-au ales, cetățenii români”

Prezent sâmbătă la Bistrița, liderul PNL Ludovic Orban a ținut să explice faptul că Președintele României nu poate fi demis decât prin referendum, la care să ia parte cetățenii.

Liderul PNL Ludovic Orban a explicat sâmbătă, la Bistrița, că președintele nu poate fi suspendat de către PSD care amenință cu acest lucru, din cauza faptului că șeful statului, Klaus Iohannis, ar refuza să o revoce pe Laura Codruța Kovesi din funcție, în urma unei decizii CCR în acest sens.

Președintele PNL a ținut să precizeze că demiterea președintelui se poate face doar în urma unui referendum, fiind decisă de cetățenii români, nu de diferite partide.

„Ei (n.r. liderii PSD) lansează o inepție constituțională că pot să-l suspende pe președinte fără să se ajungă la referendum, o asemenea nebunie n-am mai auzit.  Suspendarea în sine face parte din procedura de demitere, nu este o procedură în sine. Procedura de demitere se finalizează cu referendum. Nu poate fi demis președintele decât de către cei care l-au ales, adică de către cetățenii români”, a explicat Ludovic Orban.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=wmVfktJR_FM&feature=youtu.be” /]

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...