15.1 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Festival concurs de drag și dor – sute de concurenți s-au înscris deja

Un concurs în cadrul unui festival cu și despre folclor! Dedicat copiilor și tineretului în general, festivalul „Dor Românesc” va debuta la Bistrița într-o zi de  joi, 5 iulie. Nicio ocazie de a sărbători centenarul nu este ratată, fapt îmbucurător de altfel.

Evenimentul care se va întinde pe durata a două zile este gândit și organizat de Alexandru Adrian Pașcu, președintele Asociației Internaționale Diaspora Folklor. Acesta declară pentru Bistrițeanul: „Evenimentul este gândit pentru a promova toți tinerii din România, pentru că sunt foarte multe festivaluri destinate adulților, iar pentru copii foarte puțină lume face eforturi să îi aducă, să cunoască și să îndrăgească latura aceasta folclorică.”

În cadrul concursului vor participa unsprezece ansambluri din diferite județe ale țării și șapte de la noi din județ. Sunt așteptate undeva la 450 de persoane, exclusiv participanți. Grupurile înscrise vor pregăti un dans alături de un coregraf, reprezentând zona de proveniență din care fac parte. Tabloul coregrafic va fi alcătuit din diferite elemente de dans ce vor fi prezentate în maxim 20 de minute.

În urma concursului, cei mai buni dintre cei mai buni vor fi premiați cum se cuvine. Marele premiu constă în suma de 5.000 lei. Mai apoi, locului întâi îi sunt alocați 3.500 lei, locului doi 2.500 lei, iar locului trei 1.500 lei. Vor fi acordate și un premiu de autenticitate, iar altul de popularitate. Mențiunile vin însoțite de 500 de lei, iar fericiții câștigători vor fi în număr de șase.

„Ne adresăm în special tinerilor și doritorilor de frumos. Pentru că e anul Centenarului, vrem să promovăm mai multe zone ale țării, să le unim la Bistrița, să creem ceva frumos pentru că sunt o sută de ani de la Marea Unire și așa cred că se cade.”, mai spune Adrian Pașcu.

Juriul concursului este unul calificat, ales pe sprânceană pentru a delibera cu atenție și corectitudine. Acesta va fi constituit din prof. univ. doctor Ardian Kiciku, de la Universitatea Română de Științe și Arte „Gheorghe Cristea” din București și din maeștrii coregrafi Ionel Garoafă de la Ansamblul Profesionist „Maria Tănase”, Resiga Mircea și Tomoioagă Petre din Maramureș. În timpul jurizării va performa Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” din Bistrița cu niște momente de dans aparte. Prezentator va fi Menuț Maximinian, iar dirijor va fi maestrul Ștefan Cigu.

Programul evenimentelor se va desfășura începând de joi, 5 iulie cu Parada formațiilor participante în concurs. Apoi, de la ora 19:00 spectacolele folclorice vor acapara Centrul Vechi.

Dacă festivalul va avea succes, ne putem aștepta și la ediția următoare. „Totul depinde de reacția bistrițenilor pentru că nu este un eveniment oarecare. Momentele unice își vor face simțită prezența când veți vedea bucuria pură a unui copil simplu atunci când câștigă un premiu.”, mai anunță organizatorul evenimentului.

Marina Coroian

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: