27.6 C
Bistrița
marți, iulie 21, 2026

Seară de chitară: Cine va cânta și încânta pe ritmuri de folk

Atmosfera autentică și muzica medievală par să se concentreze tot mai mult în jurul orașului Beclean. Dacă veți merge la festivalul Celtic, atunci e neapărat să mai stați puțin prin zonă pentru că urmează o seară de chitară de pomină.

Într-o seară de marți, 24 iulie, niște invitați ce vin tocmai din zona muzicii folk, vă așteaptă la Beclean. În parcul orașului, lângă Catedrala „Sfântul Apostol Andrei” va fi amplasată scena pe care vor urca artiști bistrițeni și nu numai. Startul serii va fi dat de trupa locală Big City, trupă cu renume în Beclean. Alături de ei vor cânta și alți tineri talentați ai orașului.

Surpriza vine abia la final. Paul Gogancea& Friends vor încânta și încălzi publicul pe ritmuri de folk, după care intră în scenă Florin Săsărman. Acesta din urmă este unul din cei mai importanți piloni ai folkului bistrițean. Printre bucuriile ce le aduce orașului nostru ar trebui să numărăm cele 16 ediții de Bistrița Folk și implicarea în Colibița Folk Fest.

Așadar, după cum îi spune și numele evenimentului, sunteți așteptați la o „Seară de chitară”, marți, începând cu ora 18:00.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: