5.1 C
Bistrița
luni, aprilie 27, 2026

Premii de 5.000 de euro la Festivalul Usturoiului, în concursul offroad „Cupa Dracula 2018”!

Se anunță o nebunie totală la concursul offroad „Cupa Dracula 2018” organizat de clubul Rain 4X4 Bistrița, duminică, 29 iulie, la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula! Și copiii vor fi pe deplin răsfățați cu ateliere de pictură în aer liber, concursuri, demonstrații, activități sportive și aventuri!

Sponsorul principal – Iron Man, Suzuki Bistrița și Polaris vor pune la bătaie premii de 5.000 de euro pentru toți cei care se încumetă să-și tureze motoarele la maximum în pădurea din apropierea platoului pe care se desfășoară festivalul. Pasionații de curse cu mașini vor avea parte de aventuri fantastice, multă adrenalină și trasee de poveste pe dealurile din Ținutul Contelui Dracula.

Nici copiii nu vor fi neglijați la Festivalul Usturoiului: sâmbătă, 28 iulie, dar și duminică, 29 iulie, în timp ce părinții se vor distra cu activități destinate oamenilor  mari sau se vor delecta cu bunătățile produse în Bistrița-Năsăud – copiii vor avea parte de ateliere, concursuri, demonstrații, activități sportive și de aventură.

Artista Georgiana Vrânceanu Cotuțiu, care coordonează cluburile de pictură la Shevalet, se va ocupa de prichindeii care vor să picteze și să-și manifeste liber creativitatea, imaginația sau talentul pe șevalete, în aer liber. Pentru cei mai visători din fire, care stau cu capul în nori sau visează stele verzi pe pereți – la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula vor veni voluntarii de la Pov 21 care îi vor ajuta pe copii să descopere universul, stelele și planetele.

Nu aveți așadar niciun motiv să-i lăsați pe prichindei acasă: merită să veniți cu întreaga familie în Pasul Tihuța, pe Pășunea Rusu, să savurați un weekend plin de surprize culinare, distracție, trial offroad, spectaculoase demonstrații cu Master of Flames, super-concerte și multe alte evenimente cu totul speciale.

Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula se află la a șasea ediție, fiind un proiect de promovare a potențialului turistic din zonă, organizat de „Turist în Bistrița-Năsăud”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură BN, Consiliul Județean BN, Primăriile Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului și Bistrița Bârgăului, Produs în Bistrița-Năsăud și Produs de Cluj.

Sponsorii care susțin organizarea ediției din acest an sunt: Neumarkt, Bistrițan – bucate adevărate, Amicii Building, Îndemânarea Construct, Crama Harșian, RCB Electro, printcenter.ro, Farel, Teraplast, Frasinul, AquaSPAclub, EUROCNC, Salix Bistrița, Tourmont King, Crama Jelna, Hotel Metropolis, Roser House Hotel Boutique, Suzuki și Open Consult.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos: