1.6 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

Atenție! Virusul pestei porcine se apropie de județul nostru! La ce să fiți atenți și ce trebuie făcut:

Având în vedere evoluţia virusului pestei porcine africane (PPA) la nivelul teritoriului României şi a faptului că judeţul nostru se află în aceeași zonă geografică cu judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor, unde au fost confirmate focare de pestă porcină africană, Comitetul Local pentru combaterea bolilor şi CJSU s-au întâlnit pentru stabilirea planului de măsuri în vederea împiedicării răspândirii PPA în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Rugăm crescătorii de porcine din județ, atunci când constată modificări în starea de sănătate a animalelor pe care le dețin, să anunțe imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate și/sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Pentru verificarea modului în care se aplică măsurile stabilite în programul pentru prevenirea apariției PPA pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, aprobat prin Hotărârea CLCB nr. 1 și 2 din 2018, s-au constituit echipe mixte de control, formate din reprezentanți ai instituțiilor care au competențe legale (DSVSA, IPJ, IJJ, ISU, GM, ANAF, DSP).

Controalele se vor efectua pe toată perioada persistenței factorilor de risc al apariției PPA. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai  mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.

Conform dispoziţiei Secretarului de Stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 553/24.07.2018 privind aplicarea măsurilor specifice pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane, vă comunicăm măsurile de prevenire și împiedicare a răspândirii PPA.

  • Pesta Porcină Africană este o boală virală;
  • În mod obișnuit este mortală pentru porcii domesticiți și mistreți;
  • Nu există vaccin sau tratament pentru această boală;
  • Din această cauză provoacă serioase probleme socio-economice în țările afectate;
  • Virusul rezistă câteva luni în mediul înconjurător și în cadavre;
  • Prepararea sau afumarea cărnii NU distruge virusul;
  • Oamenii nu se îmbolnăvesc, dar ajută la răspândirea virusului prin hainele sau echipamentele contaminate;
  • Semnele clinice ale bolii sunt variabile și nu sunt ușor de recunoscut;
  • Animalele afectate pot avea unul sau mai multe semne clinice, după cum urmează:
  • Febră mare, apatie și imposibilitatea de a sta în picioare;
  • Vomă, diaree, uneori cu sânge;
  • Pete roșii-albăstrui pe piele, în special în zonele urechilor și a râtului;
  • Tuse și respirație îngreunată;
  • Avorturi spontane, nașteri de fetuși morți și nesiguranță în mers a purceilor;
  • Majoritatea animalelor infectate mor în 10 zile;
  • Contaminarea animalelor sănătoase se poate produce în multe feluri:
  • Prin contactul direct al porcilor sănătoși cu cei bolnavi;
  • Prin hrănirea acestora cu resturi alimentare contaminate;
  • Contactul cu materiale contaminate;
  • Contactul cu oameni care poartă haine și încălțăminte contaminate;
  • Nu deplasați animalele din fermă sau gospodărie;
  • Întotdeauna schimbați-vă îmbrăcămintea și încălțămintea atunci când părăsiți ferma sau gospodăria;
  • Înaintea de a achiziționa furaje, așternut și porci, asigurați-vă că acestea provin din unități verificate, care au implementat toată măsurile de siguranță pentru a evita pătrunderea virusului;
  • Asigurați-vă că porcii din gospodăria dumneavoastră nu intră în contact cu mistreții sau cu porcii din alte gospodării;
  • Niciodată să nu hrăniți porcii cu resturi alimentare;
  • Evitați creșterea porcilor în padocurile exterioare, în zonele în care evoluează Pesta Porcină Africană;
  • Achiziția, transportul cărnii și a preparatelor din carne de porc din zonele infectate pot răspândi virusul;
  • Vânătorii și cânii acestora nu trebuie să vină în contact cu porcii domesticiți după vânătoare;
  • Fermierii sau vânătorii să nu arunce pe câmp sau în pădure resturi rezultate în urma eviscerării carcaselor de porci domesticiții sau mistreți;
  • Nu aruncați resturi alimentare sau gunoi în zonele care pot fi frecventate de mistreți;
  • Contactați medicul veterinar dacă găsiți cadavrele de mistreți chiar dacă în zonă NUevoluează PESTA PORCINĂ AFRICANĂ.

Comunicăm faptul că în acest moment NU există cazuri confirmate sau cazuri de suspiciune de pestă porcină africană (PPA) pe raza județului Bistrița-Năsăud.

                             Persoana de contact: Lt. Marius Rus, tel 0748299990.

 

FOTO: Românialiberă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: