15.6 C
Bistrița
marți, iulie 28, 2026

Încă un oraș din județ ar putea avea spital la standarde europene, cu 2,2 milioane de euro

După spitalul din Bistrița, unde continuă investițiile începute acum aproape un deceniu, o altă unitate medicală ar putea fi adusă la standarde europene. Este vorba despre spitalul orășenesc Beclean.

Primăria Beclean a depus zilele trecute la ADR Nord –Vest un proiect care presupune modernizarea Spitalului Orășenesc Beclean. Potrivit primarului Nicolae Moldovan, dacă proiectul va fi aprobat vor fi refăcute total interioarele, la nivel european, iar aparaturile medicale vor fi cele mai noi de pe piață.

De asemenea, vor fi reabilitate și spațiile exterioare, fiind amenajate alei, parcări sau spații verzi. Valoarea totală a acestui proiect cu finanțare europeană este de 2,2 milioane de euro.

„Menționez că noi, ca administrație locală, încercăm să accesăm cât mai multe oportunități de pe axele europene, tot ce apare nou. Misiunea noastră este să muncim în forță ca să fim primii la depunere, pentru că doar așa reușim să avem șansa finanțărilor”, a transmis primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: