3.3 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 7, 2026

Smart Cleaning îți lasă casa lună și bec! O familie ambițioasă a pus pe picioare o afacere curată

 În zilele noastre „se poartă” curățenia făcută de alții. Nicio problemă, însă de cele mai multe ori nu știi la ce menajeră să apelezi și te-ai putea trezi cu surprize neplăcute. De o săptămână încoace s-a deschis Smart Cleaning, cea mai nouă firmă de curățenie din județ. Iată cu ce oferte vin:

Când vine vorba despre curățenie, cei mai ocupați dintre noi apelează la recomandările cunoștințelor, iar rezultatele nu sunt întotdeauna cele dorite. Din fericire, însă și în acest domeniu s-a trecut la un nivel superior, dovadă stă familia Turda, care a pus pe picioare Smart Cleaning.

Rareș Turda conduce afacerea sub îndrumarea mamei lui și și-a pus în cap să demonstreze că și într-un oraș mic din România se poate. Acesta se bazează pe experiența pe care părinții săi au dobândit-o.

Astfel, cu o experiență de opt ani în domeniu, în Italia, cei de la Smart Cleaning oferă de toate pentru toți, aici, la ei acasă. Curăță fabrici întregi sau hale, scări de bloc și birouri, adună mizeria de după concerte și reîmprospătează chiar și sălile de sport. „Ne pliem pe toate tipurile de servicii, nu refuzăm pe nimeni.”, spun managerii.

La prețuri, cei de la Smart Cleaning sunt dispuși să negocieze astfel încât să mulțumească pe toată lumea. Mai mult de atât, își vor forma propriul personal sub îndrumarea lor. Acum sunt la etapa de recrutare, așa că nu ezitați să-i contactați dacă vă căutați un loc de muncă! Veți lucra cu oameni veseli și binevoitori, deschiși la orice nouă provocare.

Cu ce se deosebește Smart Cleaning față de celelalte firme? Profesionalism și produse ECO. Acestea din urmă reprezintă punctul forte, întrucât majoritatea produselor de curățenie au foarte mulți componenți chimici care provoacă alergii. Iar cei mai predispuși la acestea sunt copiii.

Smart Cleaning nu se limitează la Bistrița! De la Colibița până la Figa, ei vor să acopere toate zonele din județ. Chiar și proprietarii de hoteluri și pensiuni pot apela la ei fără grijă. Nu se dau în lături de la nimic și vor să mulțumească pe toată lumea!

După cum spune și numele, „Smart Cleaning” folosește cele mai noi și adecvate produse și metode de curățenie, astfel încât munca lor să fie una ireproșabilă! Calitate și profesionalism la pachet, aceasta este rețeta lor. Iar dacă tot veni vorba de pachete, iată prețurile pentru serviciile standard pentru care poți opta:

  • GARSONIERĂ – 250 lei
  • 2 CAMERE – 350 lei
  • 3 CAMERE – 450 lei
  • 4 CAMERE – 550 lei
  • 5 CAMERE – 600 lei
  • CASĂ/VILĂ
  • PÂNĂ LA 3 DORMITOARE – 700 lei
  • PÂNĂ LA 5 DORMITOARE – 800 lei
  • PENTRU FIECARE CAMERĂ ÎN PLUS – 100 lei

Pe cei de la Smart Cleaning îi puteți contacta aici:

0747 516 838 – Rareș Turda

0758 332 748 – Adriana Turda

Mail: [email protected]

Facebook

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.