27.6 C
Bistrița
marți, iunie 30, 2026

FOTO – Fitness urban, la țară! Primăria unei comune a pus la dispoziția sătenilor aparate de sport chiar în parc

Primăria Prundu Bârgăului a recepționat parcul din centrul comunei. Pe lângă clasicele băncuțe și alei, primăria a pus la dispoziția sătenilor și aparate de fitness urban, astfel cei care doresc pot face sport în parc, în aer liber.

Se poate și la țară! Ne-o demonstrează autoritățile locale din Prundu Bârgăului, care de curând a terminat de reamenajat parcul din centrul comunei, care are o suprafață de 14.681 de metri pătrați. Lucrările au costat 1,5 milioane de lei.

Au fost realizate alei pietonale și carosabile, piste pentru bicicliști, două fântâni arteziene și locuri de odihnă. De asemenea, a fost realizat un loc de joacă pentru copii, un pavilion unde se vor oficia nunți în timpul verii, dar și o zonă de fitness dotată cu aparate. Parcul este luminat cu stâlpi fotovoltaici, realizați din oțel galvanizat.

„Este o bucurie pentru mine să văd că investiția pe care am reușit să o finalizăm este atât de apreciată de comunitate. Zi de zi este plin de copii, de tineri, de localnici, care vor să se plimbe și să se relaxeze în noul parc. Parcul a fost recepționat, iar ultimele flori și arbuști vor fi plantați zilele acestea, după cum ne-au recomandat specialiștii. Am constatat că vine foarte multă lume seara în parc și pentru anul viitor vom mai monta băncuțe suplimentare”, a declarat primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: