-3.8 C
Bistrița
joi, ianuarie 22, 2026

Primăria ridică mașini! Dacă îndeplinesc una din cele două condiții „impuse”

O mașină a fost ridicată zilele trecute și purtată „la înălțime”, de cei de la Primărie. Ca să beneficieze de un astfel de „serviciu”, mașinile trebuie să fie uitate cu lunile… sau să fie a nimănui.

Un bistrițean a surprins zilele trecute o imagine ce nu s-a mai văzut de mult timp prin municipiu. Un taxi era ridicat de o mașină a Primăriei.

De pe strada Grănicerilor au ridicat-o. Era parcată acolo de mai multe zile!”, ne-a transmis cititorul.

Întrebați dacă s-a reluat ridicarea mașinilor parcate necorespunzător, municipalitatea a explicat că această măsură e luată în ultimă instanță.

„Avem un contract valabil pentru ridicarea autoturismelor parcate necorespunzător. Dar în prima fază, se blochează roțile. Doar în cazul în care o mașină stă mai multe zile într-un loc, apelăm la această măsură”, a explicat Mihai Ruști, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița.

Se pare că totuși nu ar fi vorba de zile, ci de luni, pentru ca o mașină să fie ridicată.

Singurele mașini care se ridică sunt cele abandonate, de aproximativ un an, sau cele fără stăpân. Și orice mașină se ridică din dispoziția primarului. Dacă o mașină e parcată de mai multă vreme într-un loc, încercăm să aflăm proprietarul și să îl somăm să o mute. Chiar și acum avem mai multe luate în evidență. Mai ridicăm mașinile fără stăpân. Cele care neavând plăcuțe de înmatriculare, și stau parcate undeva mult timp, le ridicăm pentru că nu știm cui să ne adresăm”, a explicat Florin Frandeș, șeful Poliției Locale Bistrița.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: