10.3 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

Pulpele de pui dezghețate pe dalele de beton – „scumpe” rău. 4 instituții au aplicat amenzi record

Nu mai puțin de patru instituții de control au verificat ieri restaurantul Ardeal, aflat în mijlocul unui scandal, după ce un angajat a fost surprins în timp ce dezgheța zeci de kilograme de pulpe cu lovituri, direct pe dalele de beton din spatele localului. Amenzile aplicate trec de 10.000 de euro.

După ce un filmuleț ce înfățișa un fost angajat al restaurantului Ardeal care dezgheța zeci de kilograme de pulpe chiar pe dalele din spatele localului, cu izbituri și lovituri, patru instituții s-au autosesizat și au controlat unitatea de alimentație publică, în cursul zilei de ieri.

Primii care au anunțat măsurile luate au fost cei de la DSVSA, care au aplicat o amendă de 10.000 de lei. A urmat DSP cu 3.600 de lei, dar și Poliția Economică din cadrul IPJ, care a amendat localul cu 5.000 de lei.

Cele mai mari amenzi însă le-a aplicat Protecția Consumatorului. Potrivit comisarului Adrian Bota, OPC Bistrița-Năsăud a aplicat două sancțiuni, una de 20.000 de lei și alta de 15.000 de lei. În total, amenzile aplicate trec de 10.000 de euro.

Cele peste 60 de kilograme de pulpe identificate la restaurant au fost confiscate. De precizat este faptul că fiecare dintre amenzile aplicate vizează o neregulă diferită identificată de instituțiile de control.

Incidentul de la restaurantul de pe vechiul drum de centură a alertat toți proprietarii de localuri din oraș. În cursul zilei de ieri, acestea au fost controlate de echipe comune formate din reprezentanți ai mai multor instituții.

Mai puteți citi pe această temă:

FOTO/VIDEO FII REPORTER Pulpe dezghețate de pereți, în spatele unui restaurant din Bistrița

VIDEO – Restaurantul Ardealul, luat la puricat de DSP și DSV. Patronul localului „Este revoltător!”

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.