15.9 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

VIDEO: Tina Olari își propune să lanseze o linie de haine urbane, și nu numai!

Tina Olari a dezvăluit în emisiunea matinală Bistrițeanul LIVE planurile pe care le are pentru viitor. Printre ele se numără crearea unei noi linii vestimentare în stil urban, dar nu numai. VEZI ce proiecte mai are designerul:

Tina Olari, designerul haute-couture bistrițean, a mărturisit în matinalul LIVE transmis pe pagina Bistrițeanul de Facebook că are planuri mari pentru viitor și se gândește chiar să lanseze o nouă linie vestimentară.

Deși în prezent îi place să creeze piese unicat haute-couture, rochii de mireasă și de seară, prietenii o îndeamnă să adopte și stilul urban. Planul pe care îl are pentru viitor e să lucreze la nivel semi-industrial. Artista a mărturisit că a luat în considerare crearea de piese vestimentare în stil urban fiindcă asta îi poate asigura veniturile mult mai ușor, pe când un haute-couture e puternic, dar nu îți asigură un venit constant.

O altă idee pe care Tina Olari o are și vrea să o transforme în realitate se referă la hainele bărbătești. Se gândește și are în plan de vreo 3 ani să creeze jachete și sacouri bărbătești un pic diferite, tot în stil urban. Un prim pas a fost făcut deja, designerul aducându-și din Barcelona materialele de care are nevoie.

Hainele pentru bărbați nu îi sunt necunoscute, fiindcă iarna trecută a creat o linie de paltoane, printre cei care au purtat creațiile marca Tina Olari numărându-se și Tibi Ușeriu. În ceea ce privește stilul bărbătesc, cel care o inspiră și îi este model este fiul ei, Darius.

Până la finalul anului, dacă va dispune și de forța de muncă necesară, cu siguranță clienții săi fideli se vor putea bucura și de linia urbană.

„Ar fi mai ușor să ai pe cineva căruia să îi dai indicații referitoare la ce să facă, dar nu aș fi mulțumită și satisfăcută de munca mea și atunci prototipurile vreau să continui să le creez eu.”, a concluzionat artista.

Dacă ați ratat una dintre emisiunile matinale Bistrițeanul LIVE, acestea pot fi vizionate oricând, accesând pagina noastră de Facebook.

[arve url=”https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/1073090492892926/” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.