12.7 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

FOTO/VIDEO – 18 medici de la stat și doi din privat așteaptă să primească cheile la noile locuințe ANL

20 de medici, mare parte din sistemul public de sănătate, vor primi săptămâna viitoare cheile la locuințele ANL proaspăt inaugurate de Consiliul Județean. Din mediul privat au primit astfel de locuințe un stomatolog și o farmacistă.

20 de apartamente cu două camere și garsoniere au fost inaugurate astăzi în prezența președintelui Consiliului Județean Radu Moldovan, dar și a reprezentanților Spitalului Județean de Urgență și a reprezentanților Agenției Naționale de Locuințe. Blocul de locuințe este situat în Bistrița, pe strada Prundului.

În aceste locuințe vor sta medici și specialiști din sistemul medical. Este vorba despre 18 medici și farmaciști din sistemul public și un stomatolog și un famacist din sistemul privat de sănătate.

În total, în blocul inaugurat astăzi sunt 24 de unități locative, urmând să fie găsiți locatari și pentru celalalte 4 rămase neocupate.

„Sunt repartizate 20 de unități locative din cele 24, mai exact 13 apartamente cu 2 camere și 7 garsoniere. 18 dintre cei care vor beneficia sunt din sistemul public și 2 din sistemul privat, pentru că se adresează tuturor tinerilor din sistemul de sănătate. Colegii mei din comisie, în urma discuțiilor de astăzi, vor da anunțurile de rigoare pentru repartizarea celorlalte 4 unități locative – două apartamente cu două camere și două garsoniere. Sunt de la Spitalul Județean de Urgență mai mulți doritori pentru ele”, a declarat președintele Consiliului Județean Radu Moldovan.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.