10.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 3, 2026

„Am ajuns să fim umiliți de copiii noștri?!” – Ce spune directoarea centrului de la Beclean despre situațiile cu care se confruntă

Incidentul violent care a avut loc în urmă cu câteva zile, în urma căruia doi educatori de la centrul de plasament Beclean, au fost agresați de un adolescent atrage atenția asupra situațiilor cu care se confruntă personalul centrului, dar și despre beneficiarii din sistemul de protecție a copilului.

Adolescentul de 16 ani a ajuns în centrul de la Beclean în urmă cu aproximativ 2-3 ani. Acesta locuia într-un apartament amenajat în centrul de la Beclean alături de alți frățiori.

În urmă cu câteva zile, băiatul a agresat doi educatori ai centrului, a spart ușa apartamentului unde locuia și a putut fi calmat doar de forțele de ordine. Se pare că acesta avea grave probleme comportamentale, motiv pentru care și urma un tratament. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

De ce nu reușea să se adapteze adolescentul? Ei bine, acesta a ajuns în sistemul de protecție socială, după ce a fost găsit cerșind, alături de frații săi, tocmai pe străzile din București. Ideea de școală și educație îi era necunoscută, drept dovadă avea probleme și la unitatea școlară pe care trebuia să o frecventeze odată cu internarea în centru.

Potrivit directoarei centrului, Sânziana Săsărman sunt câțiva copii problemă, care nu prea au ce să caute acolo, problemele lor de comportament și nu numai impunând altfel de servicii sociale.

„Am ajuns acum să fim umiliți de copiii noștri? Aceștia ni-s beneficiarii cu care lucrăm, care nu au condiții sociale acasă. Avem metode, sunt incluși în programe de consiliere, de psihoterapie, sunt înregistrați la medicul de familie cu tratament. Nu au ce căuta copii din-ăștia între copii normali. Până s-or face standarde, om încerca să îi integrăm. Suntem umiliți. Ei au numai drepturi cu legislația nouă”, a declarat aceasta.

Centrul de la Beclean găzduiește cei mai mulți copii instituționalizați din județ. Numărul acestora se apropie de 90. Astfel că nu de puține ori angajații centrului nu au putut gestiona lucrurile.

În primăvara acestui an DGASPC și Judecătoria Beclean au fost sesizate de un ONG care susținea că se practică prostituția în centru, iar un tânăr se automutilează, iar angajații centrului nu ar interveni. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Tot în primăvara acestui an a ieșit în evidență faptul că una dintre minorele internate la Beclean ar fi însărcinată. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...