18.8 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

Ionuț Simionca propune o „metodologie” americană pentru desemnarea candidatului dreptei la alegerile locale

Deputatul PMP Ionuț Simionca propune o „metodologie” americană pentru desemnarea candidatului unic al dreptei bistrițene la alegerile locale. Acesta ar trebui anunțat cel târziu la data de 1 martie 2020.

Deputatul PMP Ionuț Simionca a revenit și în ultima sa conferință de presă din 2019 la chemarea adresată partidelor din județul Bistrița-Năsăud de dreapta de a forma o alianță pentru alegerile locale din iunie 2020. În acest context, Simionca a anunțat că are o soluție pentru identificarea respectivului candidat:

„Propun ca PNL, PMP și USR, în parte, să își desemneze în cel mai scurt timp, propriul candidat pentru Primăria Bistrița, după care, aceștia să aibă la dispoziție între 30 și 45 de zile în vederea prezentării proiectelor bistrițenilor, la finalul căreia și rezultat al unui sondaj de opinie, va putea fi desemnat candidatul comun și, în spatele căruia se vor alinia toți ceilalți, ceea ce mă face să cred că voturile care vin de la cele trei partide îl vor propulsa pe fotoliul de primar al municipiului Bistrița”, spune Simionca.

El a mai precizat că se poate merge pe sistemul american, primary: fiecare candidat trebuie să vină cu un proiect pe care bistrițenii trebuie să îl cunoască:

„Însă, dacă voturile vor fi fragmentate, și fiecare partid va merge pe listă proprie, atunci PSD are toate șansele să își conserve Primăria Bistrița, dar și Consiliul Județean. Fac un apel la PNL și USR-Plus pentru unitate și înțelepciune, pentru că, lucrurile care ne despart sunt mai puține decât cele care ne unesc”, a punctat Ionuț Simionca.

În ceea ce privește candidatul PMP la Primăria Bistrița, acesta va fi anunțat în luna ianuarie, după finalizarea unei alte curse interne tot pe bază de proiecte, fiecare doritor de a intra în cursa pentru desemnare urmând să își susțină proiectul:

„Candidaturile se depun până la sfârșitul anului, cv-ul, intenții, proiectul pentru respectiva comunitate. Chiar și astăzi (n.red.- joi) au venit două persoane care s-au înscris  în PMP și au anunțat că vor să candideze. Rămînem în continuare un partid deschis”, a conchis Ionuț Simionca.

Alin Cordoș

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.