15.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 24, 2026

Abel are o șansă la o viață normală, dacă ne implicăm!

Abel e un băiețel de 4 ani. A fost diagnosticat cu o tumoră pe creier. Prima operație nu a avut rezultatul dorit, dar acum medicii sunt încrezători. Costul e mare, dar dacă punem mână de la mână, îi oferim o șansă la o viață normală!

Are doar 4 ani și, din nefericire, nu se poate bucura ca și ceilalți copii de vârsta lui. Abel a fost diagnosticat cu un tip rar de tumoare cerebrală (Craniofaringiom).

A fost operat la Mureș, în luna martie a acestui an. Dar rezultatul nu a fost cel dorit. Deși i s-a spus că doar în străinătate mai are o șansă, s-a găsit o echipă de medici care să-l opereze în țară, dar la București, la Spitalul Monza” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi.

Abel e unul dintre cei trei copii ai familiei N. care locuiește în satul Dumbrăvița. Tatăl lor lucrează în construcții și-și întreține familia. Totuși, costurile pentru această intervenție chirurgicală sunt peste puterile familiei.

Operația și analizele care trebuie făcute înainte costă 40.000 de lei. Pe lângă asta, mai trebuie rezolvat cu transportul mamei și a copilului acolo, dar și o cazare. Deși operația e în 12 ianuarie, mama și copilul vor merge cu câteva zile mai repede, deci vor avea nevoie de un loc unde să stea. Și aceste lucruri trebuie acoperite” a mai explicat primarul comunei Spermezeu.

CUM putem ajuta:

Cei care pot oferi transport sau cazare sau doresc să ajute familia în alt mod, pot lua legătura cu primarul Sorin Hognogi pe unul din numerele de telefon 0757 570 431 sau 0740 370 053.

Cei care doresc să contribuie financiar o pot face donând în contul de mai jos, cu mențiunea PENTRU ABEL.

CONT 

RO05RNCB0039171492700001

Nume

Haiduc Denis Daniel

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.