4.3 C
Bistrița
miercuri, decembrie 10, 2025

Accesul greoi între blocuri și neacordarea de prioritate în trafic pentru autospeciale, problemele cu care se confruntă pompierii bistrițeni

Inspectorul șef al ISU Bistrița-Năsăud, col. Cristian Bucur, spune că problemele cu care se confruntă pompierii bistrițeni sunt accesul greoi între blocuri, unde sunt parcate mașini, dar și faptul că unii șoferi nu acordă prioritate autospecialelor de intervenție.

Vrem să organizăm o acțiune împreună cu Poliția, pentru ceea ce înseamnă prioritatea autospecialelor care se află în misiune. O problemă o mai reprezintă și accesul greoi între blocuri, unde sunt parcate mașinile. Cu mașini mari nu reușim să ajungem în toate locurile. Au un gabarit foarte mare, lungime, lățime… dar cu cele două autospeciale mai mici reușim să ajungem”, a explicat col. Cristian Bucur într-o conferință de presă.

Acesta a mai precizat că ISU Bistrița a primit tehnică nouă, printre care o autospecială cu care se va putea ajunge în zonele dintre blocuri.

Am primit autospeciale de stins incendii de medie capacitate, de 4.000 de litri, de mare capacitate, de 10.000 de litri, un punct de comandă, un punct medical avansat de tip 1 (mai aveam unul mai vechi care era de tip 2) și o autospecială de mică capacitate, cu hidroperforare, avantajul acesteia fiind faptul că ne putem strecura prin oraș și putem ajunge în toate locurile.

Dezavantajul este că are puțină apă, undeva la 800 de litri, dar cu ea putem executa tăieri, deschideri în beton, în uși sau în locuri unde nu avem acces”, a mai spus inspectorul șef al ISU Bistrița-Năsăud, col. Cristian Bucur.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Ce prioritate vor?
    Pe Republicii s-au pus borduri de 15 cm pe care nu le mai poate urca nimeni decât cu masina offroad!
    N-ai decât sa mori în ambulanta sau sa arzi în casa, ca soferii si daca ar vrea sa dea prioritate nu au cum sa elibereze banda.
    Iar pe celelalte strazi e o debandada creata de „linia verde”, oamenii îsi lasa masinile pe unde apuca…. uitati-va cu cât s-a îngustat carosabilul pe Dornei, Sincai, Decebal, Andrei Muresanu si Nasaudului…..
    Dar cica ne-am civilzat, cica asa trebuie sa arate Bistrita „europeana”…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...

Restaurantul Decebal, disponibil pentru închiriere: Afacere la cheie

Complex Decebal SA anunță disponibilitatea spre închiriere a Restaurantului Decebal. E vorba despre o afacere complet funcțională, situată într-o zonă cu vizibilitate excelentă, în centrul municipiului Bistrița.