-0.8 C
Bistrița
duminică, ianuarie 25, 2026

Accident în Rusu de Sus: Cinci victime, printre care și copii, transportate la spital cu fracturi

Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit astăzi în localitatea Rusu de Sus, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț.

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud (ISU BN), în accident au fost implicate cinci persoane, toate conștiente și cooperante, care au reușit să iasă din autoturism înainte de sosirea echipajelor de intervenție.

Cele cinci victime, cu vârste cuprinse între 12 și 65 de ani, au fost evaluate la fața locului. S-a constatat că prezintă fracturi care nu le pun viața în pericol. Pentru investigații medicale amănunțite, toate cele cinci persoane vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) SMURD Bistrița.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

UPDATE:

„Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 61 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, între localitățile Rusu de Sus și Nușeni a pierdut control directie și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și-a patru pasageri din autovehiculul condus de acesta, toți transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri din Beclean continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, informează IPJ BN.

Foto: Arhivă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: