1.2 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

FOTO/VIDEO – Accident mortal în Bunești: Un bistrițean a murit în urma unui impact frontal între două mașini

Un accident mortal a avut loc azi-dimineață în Bunești. Din nefericire, un bitrițean și-a pierdut viața în urma impactului frontal dintre autoturisme.

Un apel la 112 anunța un accident rutier în județul Cluj. Între localitățile Nima și Bunești a avut loc un impact frontal între două autoturisme. Din nefericire a rezultat decesul unui bistrițean.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut între localitățile Nima și Bunești. La fața locului sau deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ” scrie Dejeanul.ro

Ajunse la locul intervenției, echipajele au găsit două autoturisme avariate. Într-unul dintre acestea se afla încarcerat un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, în stare de inconștiență.

S-a început imediat descarcerarea acestuia, însă, după ce a fost scos din autoturism, s-a constatat că avea traumatisme incompatibile cu viața.

Un echipaj SAJ oprit din trafic la accident a acordat îngrijiri medicale unui alt bărbat ce prezenta multiple traumatisme, era conștient și cooperant. Ulterior a fost preluat de echipajul SAJ dislocat la locul intervenției și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Pompierii au acționat pentru descarcearea unei victime, pentru a sprijini acordarea primului ajutor calificat și pentru a asigura măsuri de siguranță persoanelor implicate în accident” mai scrie Dejeanul.ro.

Cel mai probabil accidentul a avut loc pe fondul oboselii.

În această dimineață, în jurul orei 04.15, pe raza localității Bunești, pe DN 1C a fost înregistrat un accident rutier.

În urma primelor cercetări efectuate rezultă că autoutilitara condusă de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judetul Bistrița-Năsăud, din direcția municipiului Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat de aceeași vârstă, din municipiul Dej.

Din nefericire, în urma impactului, conducătorul din județul Bistrița-Năsăud a decedat.

Celălalt conducător al autoutilitarei a fost transportat la o unitate medicală. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ” transmite IPJ Cluj.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...