19.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Administrația Bazinală susține că țevile ce ies din pământ, la Colibița, ar fi conducte de drenare

S-au încins spiritele și autoritățile s-au pus pe jar, după imaginile apărute în mediul online, de la Lacul Colibița. După retragerea apei, s-au văzut țevi ieșind din pământ, țevi ce se preconizează că sunt de la fosele septice. Administrația bazinală susține că ar fi vorba de conducte de drenare.

Presa și apărătorii mediului au făcut pressing, anii trecuți, cerând autorităților să verifice dacă fosele septice ale localurilor de pe marginea lacului Colibița se varsă în apele acestuia.

La vremea respectivă se spunea că nu există probleme. Acum, la câteva luni de când a început golirea lacului, au putut fi observate țevi care ies din pământ. Spiritele s-au încins din nou, pe același subiect.

Lacul Colibița budă comună?! Zeci de țevi deversează apa menajeră și dejecțiile de la cabană direct în lac

Autoritățile au fost puse pe jar și se trimit comisii în zonă pentru a analiza situația.

Totuși, Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa susține că țevile respective ar fi conducte de drenare.

„La această oră se realizează verificări în teren privind aspectele semnalate, de către o comisie mixtă, care cuprinde reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul   Bistrița-Năsăud, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Bistrița-Năsăud și ai Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. În știrea prezentată de către PRO TV este speculat faptul că ar fi vorba de rețele de canalizare improvizate, de la pensiunile din zonă, care ar deversa direct în lac. Din primele informații pe care le deținem până la finalizarea verificărilor din teren și raportându-ne strict la ceea ce a fost filmat, cel mai probabil este vorba despre conducte care evacuează ape rezultate din precipitații și din drenarea apelor subterane. După finalizarea verificărilor din teren, concluziile comisiei mixte vor fi consemnate într-un proces verbal. Vom reveni cu aceste informații”, anunță ABA Someș Tisa.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: