28.1 C
Bistrița
duminică, august 23, 2026

AGLOMERAȚIE spre Bârgău! CE lucrări se fac pe DN 17, dar și în alte zone din județ:

Participanții la trafic și-au pus nervii la încercare, dacă au avut de mers spre Bârgău. Trafic infernal, porțiuni de carosabil decopertate. CE lucrări se efectuează pe DN17, dar și în alte zone din județ:

Cei care au circulat în ultima perioadă, pe DN17, spre Bârgău, s-au plâns de lucrările nesemnalizate. Porțiuni de carosabil decopertate, „luate din plin”.

E vorba de anumite reparații ce trebuiau aduse în diferite zone.

Astăzi finalizăm intervențiile la carosabil pe DN17. Au fost porțiuni decopertate. S-a amplasat semnalizare de lucrări la începutul tronsonului pe care s-a intervenit. Dar fiind vorba doar de frezarea asfaltului, 4 cm, nu e considerat pericol, sau groapă, așa că nu a fost nevoie de semnalizări suplimentare. Deci au fost doar frezări și acoperire cu mixtură asfaltică. Și așa cum spuneam, astăzi finalizăm aceste lucrări”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, șeful Secției Drumuri Naționale Bistrița Năsăud, Alexandru Slavita.

Când anul trecut s-au mai efectuat astfel de lucrări, liderul PNL BN a acuzat acțiunea ca fiind „tentativă de omor”.

Ioan Turc: „Decaparea drumurilor, fără semnalizare corespunzătoare, reprezintă tentativă de omor!”

Pe lângă porțiunile decopertate, participanții la trafic au mai dat peste un hop. Cozi infernale formate la trecerea la nivel cu calea ferată din Livezile.

În urma unei ordonanțe, la trecerile de cale ferată se aduc câteva „modificări”. În județul nostru, cei de la secția de drumuri Naționale intervin în cinci locații.

E vorba de lucrări de semnalizare la intersecția drumurilor cu treceri la nivel cu cale ferată. E vorba de presemnalizare cu panouri de avertizare că urmeză un obstacol – în cazul de față, o trecere la nivel cu cale ferată. Apoi, e vorba de un covor de avertizare, marcaje de delimitare, iluminarea trecerii etc. Intervenim în cinci locații: două pe DN17, la Livezile, una în Salva, la intrarea dinspre Beclean, în Năsăud și la Coșbuc”, a mai explicat Alexandru Slavita.

Mai multe despre nesemnalizare cu bariere sau cu semafor a trecerilor la nivel cu calea ferată de pe DN17, AICI:

DN17, tăiat de căi ferate! Biroul rutier a solicitat semaforizarea trecerilor! DE CE nu s-au amplasat:

FOTO- Ionuț Timoce- Info Trafic Bistrita Nasaud

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: