16 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Ajutor de nădejde! Tot la 10 zile, câinii îi însoțesc pe polițiști în acțiunile lor!

Când se vorbește despre poliție, oamenii se gândesc la uniforme și la mașini. Dar la Poliție, „lucrează” și câteva patrupede, ajutor de nădejde al oamenilor legii. Anul trecut, câinii polițiști au fost „în acțiune” tot la 10 zile.

La nivel național există un proiect pilot ce prevede ca fiecare județ din țară să aibă o unitate canină.

La Bistrița, polițiștii sunt ajutați de șase câini, trei sunt pe serviciu preventiv, iar trei sunt pentru patrulare. Cel mai „activ” este câinele mascaților. Iar ajutorul patrupezilor este de necontestat mai ales când vine vorba de a lua urma rău-făcătorilor sau detectarea de tutun.

Și într-adevăr, polițiștii nu se pot lipsi de „partenerii – patrupezi”. Anul trecut, tot la 10 zile, aceștia îi însoțeau la acțiuni.

În cursul anului 2018, câinii polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud au participat la peste 30 de acțiuni, dintre care: activități preventive, percheziții auto în vederea detectării tutunului, acțiuni de depistare a autorilor unor infracțiuni”, au explicat pentru Bistrițeanul.ro, reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: