O apariție rarisimă, în 1986, la Bistrița: Poetul și istoricul literar Ion Urcan ne dezvăluie în paginile sale de jurnal întâlnirea cu Nicolae Steinhardt, la Biblioteca Județeană… Alte vremuri, alte peisaje savuroase de acum patruzeci de ani…
Ion Urcan s-a născut în localitatea Luna (Cluj), dar a trăit zeci de ani la Bistrița. A muncit o vreme la Muzeul Județean, fiind și profesor la LPS și Electro.
Ion Urcan s-a stins la 65 de ani, în martie 2020. Au rămas în urma lui peste 1260 de pagini de jurnal. Grație demersurilor soției sale, Ileana Urcan, jurnalul a fost publicat la Editura Școala Ardeleană. Volumul poate fi cumpărat de AICI.
Iată, mai jos, și câteva din consemnările poetului din 1986:
Duminică, 12 ianuarie 1986
… Perspectiva zilei de teren la Măgura Ilvei mă blochează total. La Leșu nu intenționez să mă duc, indiferent ce s-ar întâmpla. Avem de „controlat”, pe lângă toate planurile de muncă și alte hârțoage de o execrabilă inutilitate, până și banii încasați de la nunți pentru sala Căminului cultural. Trebuie musai să impulsionăm ceea ce se cheamă „activitatea culturală”. E treaba cea mai odioasă la care mă poate obliga cineva.
Marți, 21 ianuarie 1986
… imputări serioase din partea șefilor: nu mergem pe teren, nu ne interesează „comoara care se pierde”, etc.
Toate cătunele au fost atât de bine puricate, încât nu mai ai unde găsi măcar un hârb. S-ar putea, într-adevăr, studia ceea ce este, iar concluziile ar fi interesante, mai degrabă pentru un sociolog decât pentru un etnograf. Dar „artă populară” nu mai există demult, iar artizanatul contrafăcut pe care ei îl botează „artă populară” e bun de aruncat la coș. Lor însă le trebuie, din pământ, din iarbă verde, „artă populară”. N-au decât s-o studieze ei, eu nu-mi voi pierde vremea cu așa ceva. Dacă la toamnă capăt o navetă cât de cât rezonabilă, mă întorc în învățământ, ca suplinitor.
Marți, 20 mai 1986
Sâmbătă, într-o ședință ad-hoc, Marinescu și Chintăuan ne-au anunțat solemn că Muzeul nu va mai putea plăti în acest an nici un fel de salariu, nici unui angajat. În consecință, s-a discutat cu șefii mai mici și mai mari, și s-a ajuns la concluzia că ar fi bine ca oamenii aceia care doresc să plece în învățământ să-și facă cereri. Iar tov. Răducu, secretar cu propaganda la Județ, va lua legătura cu Inspectoratul școlar în acest sens…
Am făcut, Ileana și cu mine, cereri. Oricum, chiar în eventualitatea că vom primi posturi acceptabile, primul salariu din învățământ n-ar veni decât cel mai devreme în a doua jumătate a lunii septembrie sau chiar în octombrie, iar noi n-am mai luat niciun ban din 28 aprilie…
Duminică seara, cu Ileana, am intrat pentru cinci minute la Oliv, să-i duc niște cărți pe care mi le împrumutase mai demult. I-am spus sâmbătă la amiază că voi trece – fie sâmbătă seara, fie duminică să i le duc.
Când am intrat în casă, Iulia ne-a dus în sufragerie, cu explicația că „Oliv e ocupat, dr vine imediat”. Am stat să-l așteptăm o jumătate de oră, deși îi spusesem Iuliei că nu vrem să rămânem decât câteva clipe, având de mers undeva în oraș. S-a creat o situație mai mult decât penibilă. Am înțeles greu și cu întârziere, că, de fapt, Oliv îi atrăsese Iuliei atenția să nu fie deranjat din conclav sub niciun motiv.
Un om care vine de un an în casa noastră și stă uneori, inadmisibil, până noaptea la 3.00, tratat cu toată atenția și cinstea datorate musafirului – găsește această cale nedemnă și ridicolă de a-și da importanță și de a ne umili. „Domnul este ocupat”. Ce rahat o fi avut de vorbit așa de important, încât să nu poată ieși un minut?!
Când în sfârșit am înțeles despre ce era vorba, am plecat.
Geo Bogza: când intri într-o casă și vezi că se umblă acolo în vârful picioarelor și se privește cu adânc respect spre o anumită ușă, eventual capitonată, și că doamna ține din scurt plozii („tata lucrează!”), atunci poți fi sigur că ai intrat în casa unei nulități literare.
După ce că pierde cu larghețe vremea toată săptămâna, vânturând palavre, Oliv găsește de cuviință să fie „ocupat” duminică seara, când musafirii îl pot găsi în exercițiul funcțiunilor lui intelectuale, retras în camera de lucru. De data asta, s-a întâmplat ca musafirii să fim noi.
20 iunie 1986
Ieri, la Biblioteca Județeană, întâlnire cu Nicolae Steinhardt. Apariție rarisimă în zilele noastre. Un om luminat de credință și înțelepciune. La 73 de ani, vivacitatea și seninătatea unui copil.
S-a uitat cu infinită bunătate la cei vreo 25 de oameni din sală, majoritatea tineri. Nu a făcut „exercițiu cultural”, așa cum ar fi dorit cei care l-au adus, îndeosebi Oliv și Pintea.
Un om care, grație vârstei și înțelepciunii, nu mai are, precum cei de vârsta noastră, vanitatea de a discuta cu alții despre ceea ce a scris el într-o carte sau într-o revistă.
În plus, probabil că a intuit și calitatea publicului, compus în majoritate din literați locali absolvenți de liceu și din cuconițe. Dar cuvintele lui au fost minunate și, adresându-se cu simplitate tuturor, au trimis rezonanțe profunde către cei capabili să le primească.
Fiți buni, dacă vreți să vă întâmpine mai des bunătatea. Fiți toleranți, îngăduiți-le celorlalți să meargă pe calea proprie, fără să vă socoti singurii aleși. Nu încercați să-i faceți pe oameni fericiți cu de-a sila, impunându-le concepțiile voastre. Așa cum în natură, până și atomii diferitelor elemente au caracteristici diferite – și oamenii, alcătuiți din atomi, celule, organe – vor fi întotdeauna diferiți. Niciodată nu se va putea crea o comunitate în care toți oamenii să gândească la fel, să se poarte la fel, să se supună uniformizării. Deci nu încercați. Fiți modești, senini și plini de bunăvoință față de ceilalți.
Marii noștri oameni de zi (Noica, Dumitriu, Eliade, Ionescu, Cioran) sunt toți, sau au fost cât au trăit, oameni buni și modești. Măcar din egism, ca să nu aveți a vă teme de propriul examen de conștiință, faceți fapte bune. Cultivați singurătatea, echilibrată de relația necesară cu semenii – singurătatea bună și armonioasă, care vă va permite să vă cunoașteți pe voi înșivă, să vă mustrați sau să vă felicitați pentru faptele voastre.
Învățați să vă suportați pe voi înșivă, pentru când veți fi singuri și mai ales pentru momentul când singurătatea va deveni totală și definitivă…
Foto deschidere @ Bistrita de Altădată
Mircea o livrează la domiciliu.