„Abia se sfârșise războiul. Sărăcia era mare, dar bucuria și speranța răsăreau pretutindeni. Era pe vremea când leul avea subdiviziuni din care puteai să-ți cumperi un litru de lapte.

Era obiceiul, pe atunci, ca mare parte dintre orășeni să-și petreacă serile pe Corso. Așa se numea porțiunea de trotuar dintre fostul Tribunal și cofetăria Trandafirul”, ne povestește Oscar Skrabel, în volumul Bistrița, nostalgii citadine.

Seară de seară, bistrițenii se adunau cu sutele pe Corso și se încăpățânau să nu se mai dea duși până târziu spre seară.

Corso devenise acel loc tulburător al vremii unde se întâlneau atâtea priviri drăgăstoase, conspirative sau tainice…

Corso era locul în care bistrițenii se treceau reciproc în revistă: se cântăreau, se bârfeau, își împărtășeau noutățile zilei. „…exprimările cu voce tare nu erau la modă, iar trivialitățile lipseau cu desăvârșire”, ne reamintește Oscar Skrabel.

Irina Arcălean consemna, de asemenea, în cartea sa Povestiri din Bistrița Veche, care este originea numelui Corso. Se pare că numele aleii preferate de bistrițeni pentru plimbare a fost atribuit după ce un italian a sosit în Bistrița prin anii 1920-1921. „El a făcut prima cofetărie cu prăjituri selecte. Care cofetărie a preluat-o pe urmă unchiul meu Mayer, de origine sas…”

Plăcerea plimbărilor a făcut ca și cafeneaua din Piața Mică să preia acest nume. Localul a devenit parte din amintirile bistrițenilor care au trăit după Al Doilea Război Mondial.

Fotografiile de epocă ne demonstrează cât de populară era cafeneaua Corso printre localnicii  dornici de povești. 

Cele mai vechi fotografii ale cafenelei Corso datează din 1924.

În perioada comunistă, spațiul a fost transformat în sală de expoziții sau manifestări culturale. A urmat o perioadă de degradare, apoi o renovare masivă, astăzi clădirea de pe colț găzduind tot o cafenea care a păstrat numele de Corso.

Foto @ Bistrita de Altădată

Sursă @ Bistrița – Poarta Transilvaniei, autori Laurențiu Grec, Lucian Mureșan și Corneliu Gaiu