22.1 C
Bistrița
luni, iunie 17, 2024

ALTE Vremuri – Maialul năsăudean, pe când în grădina Liceul Grăniceresc jucau și călușarii

În Năsăud se celebrează astăzi Maialul elevilor năsăudeni – o tradiție care se păstrează în orașul academicienilor de mai bine de 135 de ani. Inițial, Maialul era sărbătorit de sași. Ulterior sărbătoarea a fost preluată (după a doua jumătate a secolului XIX) și de românii și maghiarii din zonă.

Maialul se organiza pentru a celebra victoria primăverii, iar la Bistrița și Năsăud era organizat cu mare fast de toți elevii.

Istoricii susțin că – cel mai probabil – Maialul a fost organizat prima oară în primăvara anului 1871 – anul în care a absolvit prima promoţie a gimnaziului din 1863. Pe atunci, directorul gimnaziului era dr. Ioan Marte Lazăr.

Între anii 1948-1957, în timpul regimului Petru Groza – Gheorghe Gheorghiu Dej, Maialul elevilor năsăudeni a fost interzis.

Omul politic și avocatul Victor Moldovan – înainte de 1918, elev la Gimnaziul Evanghelic din Bistrița (actualul Colegiu „Liviu Rebreanu”, își mintește că ,,serbarea școlară de 1 Mai – Maialul era un prilej de manifestare săsească-germană.

Fiecare clasă își avea stegulețe în culori diferite. Primii din clase aveau rang de ofițeri cu săbiuțe. Dis-de-dimineață toboșarii anunțau deșteptarea: alaiul, școlile de băieți, apoi școlile de fete, purtau cununi. Parcurgeau străzile principale în sunet de fantare și tobe…

Procesiunea continua cu o oprire în fața Bisericii Evanghelice din Bistrița. Aici se intonau imnuri săsești.

După-masă urma petrecerea în pădurea Schieferburg, mai târziu Schullerwald… studenții se adunau la o masă în desișul pădurii cu butoiul cu bere. Dar noi, studenții români, ne aveam și Coetus-ul (alaiul) nostru aparte cu tricolorul nostru, unde cultivam literatura și cultura națională”.

Victor Moldovan subliniază că la Năsăud „Maialul nu avea aceiași amploare ca și la Bistrița.

Se forma și aici un alai cu taraful lui Goghi, care intona marșul lui Mihai Viteazul. Dar restul se petrecea în grădina liceului (Liceul Grăniceresc), unde dansau și călușarii”.

Și Virgil Șotropa notează că „veneau menajerii cu tot soiul de animale, până și elefanți, lei, tigri… Erau diferite bazaruri, vrăjitori, magnetizeri, prestidigitatori și alții cu figuri de ceară și gips…

Victor Șotropa amintește de muzicantul cu flașnetă, italianul cu cimpoi, tobă și talgere pe care le purta cu piciorul pe la spate sau chiar canarul, care scotea bilețele de noroc dintr-o cutie… 

Despre Maialul năsăudean, Șotropa notează că se ținea „în Dumbravă, unde cu o ocazie căpitanul suprem Bohățiel a răsturnat toate cotărcile cu covrigi, spre desfătarea elevilor.”

Maialul era sărbătorit cu mare fast și la sate, mai ales în perioada interbelică.

Gazeta bistrițeană Săptămâna menționează într-un articol din 1928 că „într-o comună rurală –  Maialul elevilor s-a ținut în același timp cu 10 Maiu – Ziua Națională – Ziua Regalității, pe vremuri. „În comuna Galații-Bistriții s-au adunat elevi și învățatori de la școlile din Serețel,  Herina, Tonciu, Dipșa și Albeștii-Bistriței…

Năsăudul păstrează și astăzi frumoasa tradiție a maialului. Procesiunile elevilor îmbrăcați în costume tradiționale – unele mai vechi de un secol – îi încântă și azi pe locuitorii din Năsăud care ies pe străzi să urmărească parada. 

Sursă: 

  • Virgil Mureșan, muzeograf Complexul Muzeal BN,
  • Victor Moldovan – Memoriile unui politician din perioada interbelică”, editori Mircea Gelu Buta, Adrian Onofreiu, Presa Universitară Clujeană, ed. I, 2013, ed. II, 2015
  • Ina Maria Șuteu – ,,Pagini de amintiri în ,,Arhiva Someșana, nr. III, an, 2004, pg.495-505,
  • Gazeta ,,Săptămâna”, an 1928, Nr. 8. 

Foto @ Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO PLASTIC din Năsăud angajează asistent producție. NOI locuri de muncă, la Bistrița

STEWO  PLASTIC Prod din Năsăud caută asistent de producție, iar RCB ELECTRO 97 Bistrița are nevoie de Manipulant mărfuri și Derulatorist. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Smarty Kids Bistrița, Aquabis, Restaurant Arena by Casa EMA sau TeraSteel:

TeraSteel angajează operatori producție, Sanovil caută biolog/biochimist. NOI locuri de muncă, la Restaurant Arena by Casa EMA

Clinica Sanovil Bistrița angajează Biolog / Biochimist. Cunoștințele de microbiologie constituie un avantaj. TeraSteel caută operatori producție. Smarty Kids Bistrița caută o persoană energică și pozitivă care dorește să se dezvolte în sfera educațională. NOI locuri de muncă la Aquabis, RCB Electro, Restaurant Arena by Casa EMA:

RCB Electro caută inginer electronist și electrician întreținere, Patiseria Sweet IRIS are nevoie de vânzătoare

RCB ELECTRO 97 Bistrița, producător de cabluri electrice, angajează pe perioadă nedeterminată inginer electronist și electrician întreținere. Smarty Kids Bistrița caută o persoană energică și pozitivă care dorește să se dezvolte în sfera educațională. NOI locuri de muncă la Aquabis, Fan Courier și Clinica Sanovil: