Dacă pentru noi Crăciunul înseamnă mese îmbelşugate, brazi împodobiţi sau cadouri sofisticate, pentru bistriţenii de altădată era prilej de reflecţie. Era mult timp petrecut împreună, colinde de la o casă la alta şi sărbătoare în biserică…
Mai ales de sărbători, din publicaţiile de demult nu lipseau mesajele unor preoţi – seducătoare graţie limbajului învechit. Este și cazul unui mesaj publicat în Revista Bistriţei de preotul Pamfil Grapini (1855 – 1945). Acesta a slujit în Biserica cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Şanţ până în anul 1939.
Preotul Pamfil Grapini îi întreba retoric pe bistriţeni dacă „este ceva mai măiestos oare ce să întreacă mărirea de azi și cea de două mii de ani, ce ni-a conservat’o biserica noastră? Veniţi, deci, domni şi proşti, bogaţi şi săraci să restaurăm pacea între oameni şi Dumnezeu, că din aceasta va răsări tăria bisericei şi poporului nostru!
Hristos se naşte, măriţi-l, Christos din ceruri întâmpinaţi-l, Christos pe pământ – înălţaţi-vă… Cântaţi Domnului tot pământul…
Și Domnul darurilor şi a păcei să vă dee ca toţi una să fiţi! Cu acestea doresc sărbători fericite tuturor…!”
Un alt fragment amuzant vorbește despre tihna de Crăciun care permite înclusiv o meditație aspră aupra nedreptăților vremii. Textul apare în ziarul Voinţa, în decembrie 1904 şi aparţine lui Lucian Bolcaş.
„Suntem oameni – şi după ce-am alergat din primăvară până-n toamnă după tot felul de daraveri, ne cade bine, în această zi să uităm de multele necazuri care ne apasă. Şi bucurându-ne de puţinul pe care ni l-am însuşit cu multă trudă – să sîmţim, sub greul zilelor de azi – svîcnirea neastâmpărată a nădejdilor de mîne…
Suntem creştini şi ne sîmţim mîngâiaţi în această zi, care ni-a adus biruinţa luminei asupra întunerecului, gloria virtuţii şi urgisirea păcatului, împărăţia dreptăţii, înfrânarea celor tari şi nădejdea de viaţă a celor slabi…
Suntem români şi vedem lanurile noastre acoperite de ghiaţă şi de omăt şi corbii care tăbăresc asupra lor, sburând flămânzi dintr’un loc în altul…
Întunerecul, nedreptatea, sila şi multe, multe păcate înnegresc zilele noastre, a căror greutate stoarce din noi sudori reci…
În lupta cruntă cu toate aceste nevoi, ne cade bine să ne oprim într’o zi de sărbătoare şi – uitând de loviturile duşmanilor şi de uitarea fraţilor şi de slăbiciunile noastre ale tuturor – să ne deschidem sufletele razelor purpurii ale nădejdii unui viitor mai bun…
Să sîmţim că sub dungile vinete cari învrâstează pielea noastră, sângele curge iute şi arzător. Și muşchii ni se încoardă spre muncă şi spre luptă noauă pentru viaţă!
Să sîmţim că în ochii noştri peste cari azi ruşinea ne sloboade pleoapele – nu s’a stîns scânteia din care vor săgeta mâine fulgerări înfruntători şi triumfători. Cu toate greutăţile şi duşmănirile, cu toată slăbiciunea şi ruşinea, este în noi voinţă şi putere de a fi.
Şi sîmţul de conştiinţă şi demnitatea nu s’a stins din inimile nostre…
Şi ne place să ne gîndim la aceasta, în zile de sărbătoare…”
Foto @ Bistrița de altădată / Laurențiu Grec
