11.9 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 13, 2026

Amendă uriașă pentru un patron de local! Detaliul „nesemnificativ” ce i-a determinat pe polițiști să-l ardă la buzunar

Patronul unui local din Bistrița s-a trezit cu o amendă uriașă. Motivul sancțiunii este unul pe care mulți nici nu îl iau în seamă, fiind „nesemnificativ”. Totuși, bistrițeanul a rămas cu o „gaură” uriașă în buzunar.

Cu toții știm că legea nu permite fumatul în spațiile publice închise. Așa se face că, indiferent de cât e de frig afară, cei care obișnuiesc să-și bea cafeaua la localuri, o servesc… afară.

Patronii se gândesc la acești clienți și nu vor să le fie frig, așa că vin cu diferite modalități de a-i proteja de frig.

Pe strada Crinilor din municipiu, patronul unui local a amenajat o terasă compusă din pereți din material plastic.

Acesta nu a fost atent la un „detaliu nesemnificativ”, așa că polițiștii l-au ars bine la buzunar.

„Întrucât a permis consumatorilor fumatul în incinta terasei amenajate pe domeniul public, compusă din pereţi din material plastic, punându-le la dispoziţia acestora scrumiere, care în timpul verificării întreprinse erau pline, numitul N. N. (domiciliat în localitatea componentă Unirea), în calitate de administrator la o societate comercială, având punctul de lucru str. Crinilor, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei”, se arată în comunicatul Poliției Locale.

 

FOTO- Arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.