20 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

ANIEȘ: Accident în pădure! Echipajele medicale nu pot ajunge acolo!

O persoană a suferit un accident în pădure, în urmă cu puțin timp. Totul s-a întâmplat pe raza localității Anieș, într-o zonă în care echipajele medicale nu pot ajunge, astfel că s-a cerut și sprijinul Salvamontului, a Ocolului Silvic și al SVSU. UPDATE:

Echipajele de intervenție au fost solicitate într-o pădure de pe raza localității Anieș (zona Corbu), acolo unde o persoană a suferit un accident în pădure. Ajunse acolo, au descoperit un traseu impracticabil pentru autosanitare, astfel că au solicitat sprijin.

„S-a alocat un echipaj de prim-ajutor de la Sîngeorz-Băi, echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. Zona este greu accesibilă, ultimii trei kilometri din itinerariul de deplasare sunt impracticabili autosanitarelor, astfel că au fost alocate și Salvamont Bistrița-Năsăud, Ocolul Silvic și SVSU Maieru», informează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Din informațiile de până acum, victima este semiconștientă.

UPDATE 1:

Bărbatul este în stare gravă! Acesta a fost găsit în stop cardio-respirator. „Victima – un bărbat în vârstă de aproximativ 53 de ani – a fost coborâtă de către aparţinători până într-un punct în care au ajuns echipajele medicale, pornite înspre locul indicat. Echipajele medicale EPA SMURD și SAJ au găsit bărbatul în stop cardio-respirator și imediat au fost începute manevrele de resuscitare”, a declarat Marius Rus.

UPDATE 2:

Din nefericire, victima nu a reușit să supraviețuiască accidentului, echipajele medicale sosite în zonă fiind nevoite să declare decesul bărbatului. Se pare că acesta era patronul unei societăți de exploatare a lemnului din Anieș.

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...