18.4 C
Bistrița
vineri, iulie 4, 2025

Anul 2020, anul transformării unui punct termic din Beclean!

Începutul de an vine cu vești bune pentru cei din Beclean. Conform primarului, au fost semnate trei contracte. Unul dintre acestea privește transformarea unui punct termic. Clădirea va fi demolată și într-un an de zile se va schimba total. CE se va face în locul său și care sunt celelalte două proiecte:

Anul 2020 începe cu vești bune pentru cei din Beclean. Conform edilului, anul acesta va fi unul al transformărilor.

Prima transformare va fi a unui punct termic. Acesta va fi demolat și în 12 luni, în locul său, va apărea un bloc de locuințe.

A doua transformare se referă la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”.

Iar o transformare „de imagine” se referă la reabilitarea termică a blocurilor.

„Începem anul 2020 cu trei vești foarte bune pentru comunitatea noastră. Am semnat contractul de lucrări execuție pentru Blocul de locuințe sociale construit în locul fostului punct termic de pe strada Dobrogeanu Gherea, cu termen de execuție de 12 luni de zile, totodată am semnat și contractul de execuție și lucrări pentru Casa de Cultură «Liviu Rebreanu» și, de asemenea, s-a asigurat cofinanțarea pentru proiectul de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din orașul nostru. Constructorul blocului social va demara de îndată primele lucrări prin demolarea punctului termic și pregătirea amplasamentului pentru șantier”, a scris Nicolae Moldovan pe pagina sa de Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...