8.9 C
Bistrița
duminică, mai 12, 2024

Aquabis: Se întrerupe apa potabilă astăzi, în Bistrița și Căianu Mare

În vederea efectuării unor lucrări impuse  pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis anunță întreruperea a furnizării apei potabile,  astăzi 04 august 2023, între orele 09.15 – 16.00 (estimativ), în localitatea Căianu Mare – TOTAL.

Între orele 12.45 – 16.00 (estimativ), se întrerupe apa potabilă în Bistrița, pe strada Izvorul Rece – TOTAL.

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.

Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro. 

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.