10.8 C
Bistrița
miercuri, mai 15, 2024

Ioan Turc despre activitatea stației de asfalt: „Am intervenit pe străzi care arătau ca după bombardament!”

La ultima ședință de Consiliu Local, primarul Ioan Turc a vorbit despre activitatea stației de asfalt și a străzilor ce au fost sau urmează să fie reparate cu ajutorul său. Potrivit acestuia, în momentul de față, muncitorii Primăriei Bistrița se concentrează pe cartierele aparținătoare ale municipiului.

Primăria Bistrița se concentrează pe cartierele aparținătoare ale municipiului perioada aceasta, când vine vorba despre lucrările la străzi.

„Într-un interval scurt de timp am reparat 8-9 străzi în municipiul Bistrița. Am început cu Unirea, am venit în Bistrița unde am rezolvat cele mai multe probleme, suntem în Sigmir, dupa Sigmir vom merge la Sărata. Slatinița, de asemenea, urmează să beneficieze de intervenția Primăriei Bistrița. Am intervenit în Bistrița pe străzi care arătau ca după bombardament”, a precizat primarul Ioan Turc, la ultima ședință de Consiliu Local.

Potrivit acestuia, se lucrează la un grafic cu viitoarele lucrări, care va fi pus inclusiv la dispoziția bistrițenilor. Edilul mai spus că sunt vizate inclusiv străzile de pământ, din cartierele noi.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

16 COMENTARII

  1. Pe strada Valea Jelnei pe când ați programat o interventie? Sper că nu așteptați până când va arata că după un bombardament masiv? Se poate circula normal doar pe mijloc… Mulțumim anticipat. Este vorba de porțiunea până la semnul de ieșire din oraș.

    • Perfect punctat ! Zarva mare dar tot cadem cu masina in cratere prin Bistrita! Si din cartierul Subcetate nu ai pe unde sa cobori in centru cu masina fara sa iti sara dintii din gura!

  2. Repară sensul giratoriu de la Apollo, cel de pe Calea Moldovei cu Lucian Blaga, intersecția Valer Braniște cu Sigmirului și după aia începe cu sateliții Bistriței. Mii de mașini își nenorocesc suspensiile zi de zi și tu dai declarații că asfaltezi in cuca măcăi…
    Vin alegerile și nu vă văd bine.

    • Las că revine dinastia „bombardierilor” și no sã te vadã ei bine! O să-ți mai tragã o pârtie și-n Valea Sãrãții pentru sãrituri cu schiurile!
      Asta a mișcat ceva in ultimii 2 ani. Ce-ai vrea sã

  3. Strada Agronomului nu face parte din Unirea? La noi e bine cu noroi, doar taxele si impozitele le platim ca si cum am avea de toate….canalizare,asflat.

  4. Strada Raal este in municipiul Bistrita.
    Vi se pare normal sa o ignorati si sa asfaltati zonele rurale,componente ale Bistritei?
    Care este graficul de asfaltare,ce criterii ati avut si cine a luat hotararea pentru graficul de asfaltare?
    E normal sa stim pentru a sti cum votam data viitoare

  5. Strada RAAL este strada privată, când v-ați luat casa acolo n ați știut?
    Asfaltați o singuri, așa ați promis voi sau cei de la RAAL când au primit autorizație.
    Nimeni nu va promis că va asfaltează, sa facă străzile publice că sunt peste 200 steaxi de pământ.

  6. Strada RALL și nu numai… Caracter ZERO au toți acești bogatasi’ de carton” cu străzi private. Au rămas cu aceleași trăsături, defapt sunt aceeași comuniști/hoți care au case de zeci/sute de mii dar înghit praf ei și copiii lor. N-ar pune mana de la mana sa faca confort și înafara porților.prostie cat casa,degeaba se cred mari domni că sunt praf,doar in mintea lor..cu alte cuvinte necizelati

  7. Sunt 13 comentarii bune de la bistritenii nostri, insa ce folos ca nu va aude nimeni asumat, la microfon direct bot in bot cu edilii si consilierii. Din fata tastelor din casuca nu va baga-n seama nimeni. Luati pozitia si exemplul mea care din 2007 este una cativa, critica fiind prezent la toate dezbaterile publice de interes local dar si la alte sedinta de CL.

    • Tovarășe Bălan! Nu ai învățat gramatică la Ștefan Gheorghiu? Și oricât ai linge clanțele PNL-ului, nu te bagă nimeni în seamă! Ai fost și rămâi un linge blide la cantina partidului.

  8. Doama Maria, când a construit RAAL printr-un un PUZ fiind teren extravilan s a angajat că duce utilitățile și amenajează drumul.
    Nu mai dezinforma.
    Acuma că v-ați cumpărat case acolo vreți pomeni.
    Ați fost conștienți că odată ce RAAL îl a solicitat extinderea itravilanului pentru case trebuia să asigurați și utilitățile și amenajarea drumurilor.
    Au cumpărat terenul de pomană fiind extravilan și acuma hopa cu pretențiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro.