11.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

ATENȚIE! Se fură catalizatoare!

Mai mulți bistrițeni au ajuns zilele acestea la service-urile auto cu aceeași problemă. De pe mașini le-au fost furate catalizatoarele. Poliția a început o anchetă.

Mai multe mașini au rămas, peste noapte, fără catalizatoare!

Hoțul sau hoții au furat mai multe catalizatoare de la mașinile parcate pe strada Colibiței. Proprietarii mașinilor au ajuns la service-uri, neștiind ce se întâmplă cu autoturismele lor. Așa au aflat că le-au fost tăiate și luate catalizatoarele.

Unii dintre păgubiți au depus plângere la poliție.

”La data de 3 noiembrie a.c., a fost sesizat faptul că, în noaptea de 2/3 noiembrie, de pe două autoturisme care erau parcate pe o stradă din Bistrița, au fost sustrase catalizatoarele.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au demarat investigațiile pentru identificarea autorului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat” a declarat, pentru Bistrițeasnul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

DE CE se fură catalizatoarele

Potrivit mecanicilor auto, hoţii ţintesc maşini mici şi vechi, de unde scot catalizatoarele.

Catalizatoarele sunt la mare căutare datorită metalelor preţioase pe care le conţin. Potrivit mecanicilor auto, aurul şi platina din aceste piese auto se pot valorifica rapid pe piaţa neagră. Pe lângă acestea, mai conţin şi argint, paladiu şi rodiu, motiv pentru care catalizatorul a ajuns „piesă – vedetă”.

Preţul paladiului a crescut fiind deasupra celui al aurului, scrie bzb.ro.

Hoţii pot vinde aceste piese la fier vechi cu aproximativ 700-1.000 de lei bucata, în funcţie de dimensiune şi calitatea metalului din interior. Odată cu creşterea preţurilor metalelor creşte şi numărul de furturi.

Costul înlocuirii unui convertor catalitic oscilează de la 1.500 lei până la 5.000-6.000 de lei. Maşina nu va funcţiona corect fără catalizator şi nu este legal să conduci fără unul.

Cum operează hoții

Este nevoie doar de un fierăstrău şi câteva minute pentru a fura un catalizator.

În unele cazuri hoţii vor folosi o placă pentru a se băga sub vehicul sau dacă timpul le permite vor folosi un cric pentru a ridica maşina. Odată ce a ajuns sub maşină, hoţul taie conductele de ambele părţi ale catalizatorului pentru a-l scoate de pe maşină.

Hoţii tind însă să vizeze vehicule cu catalizatoare uşor accesibile, cum ar fi camionete sau SUV-uri.

În general, caută zone mai retrase, fără iluminat puternic sau camere de luat vederi prin preajmă.

Cum îţi dai seama că lipseşte catalizatorul

Imediat ce aţi pornit maşina vă veţi da seama că ceva nu este în regulă după ce catalizatorul a fost furat.

Cele mai comune TREI simptome ale catalizatorului lipsă sunt:

  • se va auzi un zgomot puternic când porniţi maşina, un zgomot ca un troncănit şi acesta se va accentua odată cu apăsarea pedalei de acceleraţie;
  • motorul va merge „în şuturi” şi când schimbaţi treptele de viteză motorul pare că se îneacă;
  • dacă verificaţi sub maşină, veţi descoperi o mare gaură lăsată de dispariţia catalizatorului sau veţi observa conducte rupte aproape de galeria de evacuare.

 

Sursă foto&info catalizatoare- Botosaneanul.ro

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.