3.3 C
Bistrița
miercuri, februarie 4, 2026

Autocar cu 25 de copii, implicat într-un accident pe Valea Bârgăului

Cu puțin timp în urmă, un accident a avut loc pe Valea Bârgăului. Una dintre mașinile implicate este un autocar care transporta 25 de copii. Patru copii au nevoie de îngrijiri medicale.

Un accident între un autoturism și un autocar a avut loc cu puțin timp în urmă în Josenii Bârgăului. Din primele informații rezultă că în autocar se aflau 25 de copii și patru adulți.

La locul accidentului s-au deplasat două echipaje prim-ajutor, o ambulanță SAJ și o autospecială cu apă și spumă.

De la locul accidentului echipajele medicale au preluat patru victime. Trei băieți și o fetiță, toți de 11 ani. Aceștia prezentau traumatisme toracice și abdominale minore. Copiii au fost stabilizați la locul accidentului și vor fi transportați la UPU Bistrița pentru mai multe investigații și tratament de specialitate.

UPDATE:

Din investigațiile polițiștilor, se pare că de vină ar fi șoferul autoturismului, care nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers. Mai mult, acesta s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice.

„Pe DN17, în Josenii Bârgăului, șoferul unui autoturism care circula pe direcția de mers spre Bistrița, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers spre stânga, pentru a intra pe un drum secundar, moment în care a fost acroșat de un autocar care circula regulamentar, în sens opus. Șoferul autoturismului, un bărbat de 50 de ani, din Josenii Bârgăului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul șoferului autocarului, un bărbat de 35 de ani, din Botoșani, rezultatul a fost negativ”, informează reprezentanții IPJ BN.

Polițiștii bistrițeni continuă cercetările în acest caz pentru vătămare corporală și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.