12.9 C
Bistrița
luni, martie 9, 2026

Avem 300 de cazane și 20 distilerii în județ, ocupând locul II regional. ”Nu toți declară când produc peste 50 l/an”

Județul nostru ocupă locul II regional, după Maramureș, la număr de distilerii. Totuși, șeful Biroului Vamal BN este de părere că micile distilerii ar trebui să se înregistreze. ”Dacă produc și duc la târguri, ar fi bine să se înregistreze. Au 50 l/an fără plata accizelor. E drept că nu toți cei care produc peste această cantyitate, și declară!” a explicat Florin Boroș.

În cadrul unei conferințe, șeful Biroului Vamal BN a explicat situația distileriilor din județ.

Zona Bistrița-Năsăud este pe locul doi în Transilvania după Maramureș. Avem înregistrate doar 20 de distilerii care funcționează legal. E o problemă, având în vedere că 5 la sută din bugetul statului reprezintă accize. Este important să se înregistreze ca mici distilerii, în vederea comercializării. Mai ales dacă se prezintă la târguri, expoziții sau la alte evenimente. În primul rând pentru siguranța cetățeanului și, bineînțeles, pentru plata accizelor la bugetul de stat” a declarat Florin Boroș.

Acesta a explicat că bistrițenii preferă, în detrimentul distileriilor, cele aproximativ 300 de cazane existente.

Varianta legală nu este să te duci la cazanul de fiert țuică din sat, ci să alegi una dintre cele 20 de distilerii care funcționează legal. Eu cred că dacă bei o băutură, e important să știi ce bei și nu te îmbolnăvești. Dacă e controlată treaba asta, vorbim despre un produs care nu pune în pericol sănătatea omului. E o legislație aplicabilă în toată Uniunea Europeană” a subliniat Florin Boroș.

50 litri/an, fără plata accizelor. Declarațiile la vamă – îmbunătățite în ultimii 10 ani

Conform legislației, pentru a produce alcool din fructele livezilor personale, e nevoie de:

  • deținerea unei instalații de tip alambic, conforme cerințelor tehnice stabilite de Ministerul Agriculturii și avizate de Ministerul Sănătății;
  • înregistrare la autoritatea vamală teritorială în raza de domiciliu;
  • declararea, în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizarea procesului de producție, a cantitățile obținute.

Tot conform legii, pentru o cantitate ded 50 de litri pe an, NU se plătesc accize. Ce trece peste această cantitate, e taxat cu acciză standard de 2.924,23 lei/hl alcool pur, adică:

  • 29,24 lei pentru un litru de alcool 100%
  • 14,62 lei pentru un litru de țuică ori rachiu cu concentrație de 50%

Proprietarii de distilierii sunt autorizați de Vamă. Dar pot fi verificați și de Direcția Agricolă sau primării. Cazanele aparțin persoanelor fizice care, potrivit legii, au dreptul să producă până în 50 de litri de alcool din fructe/an pentru uzul propriu sau al familiei.

În realitate, ei produc țuică pentru comunitate. Din păcate, așa se întâmplă. E un fenomen care nu e controlat foarte bine. Aș spune însă că, în ultimii 10 ani, lucrurile s-au mai aranjat și s-au înregistrat.

Nu avem reclamații cum că cineva a produs mai mult de 50 de litri. Avem exemple când vin și achită dacă produc peste 50 de litri. Au această obligație, să anunțe autoritatea vamală cu trei zile înainte. Când termină de produs, vin și declară că au produs, să zicem, cu 10 litri în plus peste cei 50. Și pentru acei 10 litri în plus plătesc acciza redusă. Din păcate, nu sunt foarte mulți care fac asta” a concluzionat Florin Boroș, șeful Biroului Vamal de Interior Bistrița-Năsăud.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: