6 C
Bistrița
miercuri, decembrie 17, 2025

BISTRIȚA: Concert extraordinar de Crăciun, susținut de „Appassionata” și „Viva la Musica”

Tradiționalul concert de Crăciun susţinut în fiecare an de corurile Appassionata (Centrul Cultural Municipal Bistrița) și Viva la Musica (Centrul Cultural Herman Oberth, Forumul Democrat German Cluj ) are loc sâmbătă, 20 decembrie, la Palatul Culturii, de la ora 18.00. Dirijor: profesorul Francisc Mureșan, cel care a și fondat corul Appassionata, în primăvara anului 1980.

Cele mai frumoase colinde românești, dar şi cântece de iarnă din tradiţia germană şi engleză a Crăciunului vor răsuna din nou la Palatul Culturii, sâmbătă seara, pe 20 decembrie.

Corul de cameră Appassionata din Bistrița și Viva la Musica vor susține aici tradiționalul concert de Crăciun cu care ne delectează de 45 de ani. 

Corul Appassionata a fost înființat în primăvara anului 1980, la inițiativa tânărului dirijor Francisc Mureșan. Acesta tocmai absolvise Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (promoția 1979).

Corul a luat ființă cu sprijinul administrației Casei Municipale de Cultură din Bistrița. A avut prima apariție scenică tot la Casa Cultură, în 1 mai 1980 într-un spectacol intitulat „Râde iarăși primăvara”

După consacrarea pe plan local și național, corul și-a extins activitatea pe scenele internaționale. A participat la numeroase turnee și festivaluri în Italia, Germania, Polonia, Austria, Franța, Grecia, Spania, Cehia, Turcia și Republica Moldova.

Repertoriul corului „Appassionata” cuprinde sute de lucrări „a capella” și vocal simfonice din muzica românească și universală. Muzicienii corului Appassionata acoperă polifonia Renașterii, abordând toate perioadele și curentele artistice până la creația contemporană.

De la înființare și până în prezent, corul este condus de Francisc Mureșan — fondatorul și sufletul artistic al formației. Pe lângă formarea sa academică, el a urmat cursuri de perfecționare în tehnică și artă corală. Sub bagheta sa, corul a obținut peste 50 de premii la competiții naționale și 21 de premii internaționale.

Foto @ Arhivă – Concert Appassionata 2018

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.