4.6 C
Bistrița
miercuri, aprilie 22, 2026

FOTO. Sobru. Impecabil. Profesionist: Appassionata şi Viva la Musica, într-un concert extraordinar de Crăciun

Emoţionante colinde şi cântece de iarnă româneşti, alături de alte creaţii muzicale dedicate sărbătorilor care se apropie, au făcut deliciul bistriţenilor în weekendul care a trecut: coriştii de la Appassionata şi „Viva la Musica” au susţinut tradiţionalul concert de Crăciun.

Cele mai frumoase colinde, începând cu „Leru-i ler”, „Trei păstori”, „Slobozî-ne gazdă-n casă”, „O, ce veste minunată”, „La Vifleem colo-n jos”, dar şi câteva cântece de iarnă din tradiţia germană şi engleză a Crăciunului au fost interpretate sâmbătă seară, pe scena Palatului Culturii, de corurile reunite Appassionata (de la Palatul Culturii) şi „Viva la Musica” (de la Centrul Cultural Herman Oberth, Forumul Democrat German din Cluj-Napoca).

Din program nu au lipsit cunoscute creaţii ale unor compozitori celebri ai genului precum Tudor Jarda, Marius Cuteanu sau Dumitru G. Chiriac – admirabil interpretate sub bagheta maestrului dirijor Francisc Mureşan.

Nici momentele amuzante nu au lipsit din spectacolul extraordinar, coriştii fiind aplaudaţi la scenă deschisă iar dirijorul Francisc Mureşan fiind „nevoit” să-i dirijeze inclusiv pe spectatori.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FPALATUL.CULTURII.BISTRITA%2Fvideos%2F1914239202006073%2F&show_text=0&width=560″ /]

Corul „Appassionata” activează deja de 38 de ani sub bagheta dirijorului fondator Francisc Mureșan. După ce s-a impus pe plan local și național, a urmat consacrarea externă, „Appassionata” participând la multe turnee și festivaluri internaționale

Repertoriul corului „Appassionata” cuprinde sute de lucrări „a capella” și vocal simfonice din repertoriul românesc și universal începând cu polifonia Renașterii, abordând toate perioadele și curentele artistice până la creația contemporană.

Dirijorul Francisc Mureșan a absolvit studiile Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, realizând concerte de înaltă ținută și obținând peste 50 de premii la concursuri și olimpiade naționale, precum și peste 20 de premii internaționale.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos: