6.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Bistrița-Năsăud: 26 de cazuri pozitive, printre care 4 cadre didactice și 2 elevi, și un deces în ultimele 24 de ore

Avem 1.950 de cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore 26 de bistrițeni au fost confirmați pozitiv la infecția cu COVID-19. 35 de persoane au fost externate la cerere din spital. De asemenea, s-a înregistrat și un deces. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 3.920 de cazuri noi de infecție.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului nostru, au fost înregistrate 26 de cazuri noi de infecție cu coronavirus, printre care 4 cadre didactice (2 de la Școala Generală nr. 5, 1 de la Liceul Tehnologic de Servicii, 1 de la Școala Gimnazială Cepari), 2 elevi ( 1 CNAM, 1 Infoel), 2 angajați ai Agenției pentru Plăți și Intervenție Agricultură și 3 beneficiari C.P.C. Năsăud. Astfel, de la începutul pandemiei până în acest moment 1.950 de bistrițeni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19.

„Cei 3 beneficiari C.P.C Nasaud au fost raportați vineri, 16.10, ca elevi ai Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu, deci, nu sunt cazuri noi”, transmit reprezentanții Prefecturii.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 10 bistrițeni au fost reconfirmați pozitiv.

Față de ultima raportare, în județul nostru în ultimele 24 de ore 35 de persoane au fost externate la cerere din spital. Totodată s-a înregistrat încă un deces în contextul pandemiei.

Decesul cu numărul 116 în Bistrița-Năsăud

Femeie, 59 ani, internata în 25 septembrie în Secția Chirurgie generală, transferată în aceeași zi în Secția Boli Infecțioase (în contextul RT-PCR pozitiv Covid-19). Întrucât starea de sănătate i s-a agravat, în data de 9 octombrie a fost transferată în Secția ATI, unde a decedat ieri, 17 octombrie. Comorbidități: Sindrom de hepatocitoliză, Trombocitopenie, Infecție a tractului urinar, Litiază veziculară.

Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 18.10.2020, este următoarea:

  • 1.950 cazuri confirmate de CoVid-19;
  • 116 decese;
  • 1.675 persoane externate (1.167 externate vindecate și 508 externate la cerere);
  • 1.135 persoane în carantină;
  • 238 persoane izolate;
  • 46 teste efectuate (95 de teste efectuate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, restul la laboratoare private)

Precizări din partea Instituției Prefectului:

  • Până în prezent, 87 cadre medicale (21 medici, 65 asistenți, 1 kinetoterapeut) și 37 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. 106 persoane au fost externate.
  • 128 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, 61 au fost externate.
  • Șapte persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai unui centru de dializă din județ. Șase persoane au fost externate.
  • 13 persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Zece persoane au fost externate.
  • 4 persoane bolnave de CoVid-19 sunt angajate ale Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Două dintre acestea au fost externate.
  • 2 persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul CFR. Una dintre acestea a fost externată.
  • Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află 8 beneficiari și o infirmieră de la un centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Infirmiera a fost externată. În ceea ce privește beneficiarii, șase au fost externați, iar din păcate, unul a decedat.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 19 beneficiari și 13 angajați de la un centru de recuperare din județul Bistrița-Năsăud. 5 angajați au fost externați. Totodată, au fost externați și 15 beneficiari.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și șapte angajați de la o unitate medico-socială din județul Bistrița-Năsăud. (3 asistenți medicali și un personal auxiliar). O persoană (asistent medical) a fost externată.
  • Cinci persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița – Năsăud. Patru sunt declarate vindecate, iar o persoană este în izolare la domiciliu.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 8 fotbaliști. Doi dintre aceștia au fost externați.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 4 handbaliste și un angajat de la CS Gloria 2018.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află doi sportivi de la CSM.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 20 cadre didactice. În acest moment, șase dintre acestea sunt cazuri active, 1 fiind în evaluare, iar 5 în izolare la domiciliu.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus, 25 din cazurile active sunt elevi. Cinci dintre aceștia sunt internați în spital, unul este în evaluare, iar restul de află în izolare la domiciliu.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un asistent social de la un centru de asistență pentru vârstnici.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află trei beneficiari ai unui Centru pentru Protecția Copilului din subordinea DGASPC BN.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află un beneficiar și un angajat de la o casă de tip familial din subordinea DGASPC BN. Acestea au fost externate.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află un angajat de la un centru de plasament din subordinea DGASPC.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 11 angajați ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud. Două persoane au fost externate.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 14 angajați ai Centrului de Transfuzii Sanguine Bistrița (dintre care 1 medic și 9 asistenți medicali). Cinci persoane au fost externate.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 17 angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție. 15 persoane au fost externate, iar două persoane sunt în izolare la domiciliu.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 14 angajați ai Spitalului Județean de Urgență Bistrița (10 angajați ai Blocului Alimentar, trei registratori, și o îngrijitoare de curățenie din Ambulatoriul integrat – Policlinica Bistrița). O persoană a fost externată.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află un angajat al Spitalului Orășenesc Beclean.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află trei angajați ai Agenției pentru Plăți și Intervenție Agricultură Bistrița-Năsăud.

Situația privind cazurile COVID 19, pe UAT-uri, în imaginile de mai jos:

Situația epidemiologică la nivel național:

La nivel național, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3.920 de noi cazuri de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate ajungând la 180.388. 130.894 de pacienți au fost declarați vindecați. De asemenea, 5.872 persoane au decedat, față de ultima raportare înregistrându-se 60 de decese. În spitale se află internate 9.984 persoane infectate cu COVID-19, dintre care 749 pacienți sunt internați la ATI.

În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 565 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pe teritoriul României, 20.301 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.583 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 46.475 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în străinătate, 6.829 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Dintre aceștia 126 au decedat, iar 797 au fost declarați vindecați.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.