Persoanele cu handicap din Bistrița, dar și proprietarii clădirilor vechi din oraș vor avea parte de reduceri la impozitele și taxele locale, a anunțat primarul Gabriel Lazany. Unele dintre aceste persoane vor avea parte de reducere de 50%.
„Scad impozitele locale pentru persoanele cu handicap și pentru proprietarii clădirilor vechi din municipiul Bistrița”, a transmis primarul Gabriel Lazany.
Persoane cu grad de handicap grav vor avea parte de o reducere de 50% pentru impozitul pe clădirea de domiciliu. Tot o sumă redusă se va aplica și pentru terenul aferent clădirii sau un autoturism cu cilindree mai mică de 2000 cmc.
Persoanele cu grad de handicap accentuat vor avea parte de o reducere de 25% pentru impozitul pe clădirea de domiciliu, terenul aferent clădirii și un autoturism cu cilindree mai mică de 2000 cmc.
Proprietarii clădirilor cu o vechime mai mare de 50 de ani vor beneficia, de asemenea, de reduceri.
- pentru clădiri cu vechime între 50 și 100 de ani – reducere de 15% a impozitului pe clădire;
- pentru clădiri cu vechime de peste 100 de ani – reducere de 25% a impozitului pe clădire.
„Reducerile se aplică începând cu 1 ianuarie 2026, pentru proprietarii care dețin documente justificative valabile la data de 31 decembrie 2025.
Pentru clădirile care depășesc vechimea de 50 de ani, Primăria Municipiului Bistrița a efectuat actualizările în mod automat, pe baza informațiilor existente în evidențele instituției, astfel încât modificările să fie reflectate în sistem fără a fi necesară prezentarea contribuabililor la sediul organului fiscal”, a explicat Gabriel Lazany.














