16.3 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Bistrițenii au liber la zăpadă, astăzi, pe Pârtia Cocoș: Acces gratuit pe pârtia mică, indiferent de vârstă!

Astăzi, accesul este gratuit pe Pârtia Cocoș pentru toți cei care vor să se bucure de zăpadă. Funcțională este doar pârtia mică, însă distracția este garantată! Nu va lipsi nici muzica astăzi.

Vești bune pentru cei care și-au propus să nu-și dea schiurile jos weekendul acesta și să profite de zăpadă la doi pași de casă. Accesul este gratuit astăzi, pe Pârtia Cocoș. Teleschiul va funcționa până la ora 21:00.

Muzica nu va lipsi nici astăzi, cei care ajung la pârtie putând să achiziționeze chiar la fața locului băuturi calde și răcoritoare și chiar mâncare.

Tot la baza pârtiei poate fi închiriat echipament de schi și snowboard. Prezenți sunt și monitorii de schi, care oferă cursuri pentru cei care vor să învețe să schieze.

Sezonul acesta este deschisă doar pârtia mică, aceasta arătându-se neîncăpătoare ieri, la Serbările Zăpezii, încă de la primele ore ale dimineții

În apropierea pârtiei este amenajată și o mică zonă de săniuș, unde cei mici și cei mari se pot da cu sania.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: