-4 C
Bistrița
duminică, februarie 16, 2025

Buletinul expirat POATE fi folosit în această perioadă! Unii funcționari NU cunosc însă legea!

Odată cu pandemia de coronavirus, s-a emis o lege prin care actele de identitate expirate POT fi folosite pe o anumită perioadă de timp. Totuși, funcționarii din unele instituțiii publice NU vor să accepte actele expirate, nerespectând astfel legea prin necunoașterea ei.

Anul trecut, în luna martie, România a intrat în stare de urgență. Totul a fost închis, așa că autoritățile au anunțat inclusiv prelungirea valabilității actelor de identitate, pe toată perioada stării de urgență.

Ulterior, în luna mai 2020, Legea 55/2020 anunța că „actele de identitate al căror termen de valabilitate a expirat ori urmează să expire în perioada stării de alertă sunt și rămân valabile pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.

România încă se află în continuare în stare de alertă, aceasta fiind prelungită până în 14 martie 2021. Deci, conform Legii 55/2020, actele de identitate expirate pot fi folosite până în luna iunie, cel puțin.

Cu toate acestea, bistrițenii reclamă că funcționarii din unele instituții publice NU acceptă actele de identitate expirate, obligându-i pe oameni să aștepte cu săptămânile pentru rezolvarea unei probleme la care este necesară  prezentarea cărții de identitate.

Problema este că, de săptămâna trecută, perioada de eliberare a cărților de identitate s-a prelungit la 30 – 45 de zile, în lipsa materialului de plastic pe care se imprimă documentele.

Mai multe despre acest subiect puteți citi în articolul de mai jos:

CRIZĂ de plastic pentru buletine! Se eliberează numai după 30 de zile!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.

STEWO Năsăud angajează asistent manager și controlor calitate. Depozitul AnnaFiori caută grădinar calificat

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro Sărata angajează grădinar CALIFICAT pentru perioada 1 martie – 1 noiembrie. STEWO Năsăud are nevoie de un Asistent manager și un Controlor Calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, Clinica SANOVIL Bistrița și Fan Courier: