7.9 C
Bistrița
luni, noiembrie 11, 2024

Calea ferată 409 Salva – Sighetu Marmației se va închide din decembrie

Calea ferată 409 Salva (județul Bistrița-Năsăud) – Vișeu de Jos – Sighetu Marmației (județul Maramureș) se va închide din 14 decembrie 2024, iar 500 de angajați ar putea rămâne șomeri, potrivit vasiledale.ro.

Dată în folosință în 28 decembrie 1949, calea ferată 409 Salva – Sighetu Marmației ar urma să se închidă în luna decembrie.

Conform noului mers al trenurilor pe această linie nu mai figurează niciun tren. Practic pe singura legătură feroviară dintre Maramureșul Istoric și Transilvania nu va mai circula niciun tren. Până acum circulau trenuri personale pe relația Sighetu Marmației – Vișeu de Jos – Salva – Dej – Cluj Napoca, dar și trenul accelerat Sighetu Marmației – București Nord„, informează vasiledale.ro.

Astfel, 500 de angajați ai CFR ar urma să își piardă locul de muncă.

Viitorul președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, susține însă că nu se va închide linia, potrivit aceleiași surse.

Linia a fost construită între anii 1948-1949 și are numeroase poduri, viaducte spectaculoase și 5 tuneluri (unul dintre ele e cel mai lung din Transilvania – 2388 metri).

Mai multe detalii puteți afla de AICI. 

Sursă foto forum.peundemerg.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

RUBIN Bistrița te surprinde cu SUPER oferte de Black Friday!

Reprezentanța Rubin Bistrița vine din nou cu SUPER oferte, de data aceasta de Black Friday! Dacă...

Noutăți de la TURMA: Burger Steak de luat acasă, la pachet, pentru toată familia

Avem un pont pentru când vrei să prepari rapid o masă care să încânte toată familia:...

FAN Courier angajează curieri puși pe treabă din Sângeorz Băi și Bistrița. NOI Locuri de muncă, la TeraSteel, GB Instaplan și Sanovil

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la TeraSteel care angajează operatori producție. FAN Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi, iar la GB Instaplan Bistrița se caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: