25.1 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

„Vânătoare” ca acum sute de ani, la Băile Figa! Complexul găzduiește o probă a Campionatului Național de Arc Istoric

Complexul Băile Figa găzduiește o probă a Campionatului Național de Arc Istoric weekendul acesta. Evenimentul se va desfășura atât sâmbătă, cât și duminica, atunci când cei mai buni vor fi premiați.

Weekendul acesta, complexul Băile Figa găzduiește proba 3D a Campionatului Național de Arc Istoric. Evenimentul este organizat de clubul sportiv Rangers of the North.

Sâmbătă va avea loc etapa de calificare și desemnarea finaliștilor, iar duminică se vor desfășura finalele și premierea. Se va simula o vânătoare pe animale realizate din spumă, cu forma și dimensiunile celor reale.

Aproape 130 de sportivi s-au înscris la competiția de la Băile Figa, majoritatea dintre ei fiind din România. Vin însă și concurenți din Republica Moldova sau Ungaria.

Campionatul Național de Arc Istoric este compus din mai multe probe: proba sportivă arc istoric, arc călare, 3D, tragere la distanță, tragere la ținte amplasate la distanță și „șapte fortărețe”.

Foto: Rangers of the North

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.