6.3 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

Cât de ușor ajung pastilele de iod la români: Pe Valea Bârgăului există o singură farmacie care le eliberează

Potrivit președintelui Colegiului Medicilor de Familie, Dumitru Niculai pastilele de iod nu ajung așa de ușor la populație cum ne-am fi așteptat. În mediul rural pe lângă interesul scăzut vis-a-vis de acest subiect nu ajută nici accesabilitatea. Pe Valea Bârgăului există o singură farmacie care eliberează iodură de potasiu.

La începutul săptămânii, ministrul Sănătății îi îndemna pe români să meargă la medicul de familie și mai apoi cu rețeta la farmacii pentru a ridica pastilele de iodură de potasiu.

Dumitru Niculai, președintele Colegiului Medicilor de Familie este de părere că în mediul rural distribuirea acestora va fi puțin mai complicată, deși cererea a început să apară și acolo.

„În Bistrița adresabilitatea a fost mult mai mare, în rural este liniște. Sunt farmacii care abia ieri s-au întâlnit să discute, să vadă cum fac.  Pe Valea Bârgăului, de exemplu, e una singură care a primit tablete, în Prundu Bârgăului. Și eu sunt de părere că trebuie împărțite la cetățeni cu indicația foarte clară să nu o ia decât când apare informația oficială”, spune Dumitru Niculai.

Potrivit acestuia, pentru fiecare membru al familiei trebuie o rețetă, iar pentru a intra în posesia sa este necesară prezența fizică la medic. Dumitru Niculai spune că oamenii nu sunt informați și de cele mai multe ori medicii trebuie să mai explice o dată în ce condiții se iau pastilele.

„Colegii din urban primesc 10-15 telefoane pe zi în care se solicită aceste pastile. Eu am primit 10-15 telefoane de când a făcut ministrul apelul la populație”, mai spune Niculai.

Medicul Dumitru Niculai își amintește că la incidentul de la Cernobâl din 1986 lucrurile au fost mult mai simple. Pastilele de iod au fost distribuite prin dispensarele medicale, românii se prezentau acolo pentru a le ridica, iar la copii era și mai ușor: aceștia primeau la școală de la cadrele didactice.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.