20.6 C
Bistrița
luni, iulie 20, 2026

Ce-ai zice de puțina istorie locală pe două roți? O cafenea te îndeamnă să „plătești“ o tură cu bicicleta cu o carte

Cine a zis că istoria și mișcarea nu se pot intersecta? La Copacul de Cafea acest lucru este acum posibil. În anul centenarului, băieții de acolo s-au gândit să se folosească de biciclete și cafea în mijocul orașului pentru a îmbina aceste două ramuri.

Ai venit, ți-ai băut cafeaua, ai donat o carte și poți savura o dimineață cu iz istoric pe două roți! Mersul cu bicicleta prin oraș nu a fost niciodată mai interesant. Proiect cofinanțat de Primăria Bistrița, „#MUSAI să pedalezi” are ca scop promovarea unui stil de viață sănătos. Cei care închiriază bicicletele trebuie să aibă buletinul la ei și să doneze o carte sau să se fotografieze cu unul dintre monumentele istorice ale orașului, fotografii ce vor fi postate mai apoi pe pagina de Facebook a cafenelei. Cărțile donate vor putea fi mai apoi împrumutate. Mai mult de atât, tot al treisprezecelea client al localului va primi „din partea casei” o carte, în zilele de luni.

Bicicletele sunt puse la dispoziția cetățenilor de săptămana trecută și vor fi disponibile până în septembrie, când se va finaliza proiectul. Acestea sunt trei la număr, și au până și nume : Meșter, Voievod și Domnitor… După cum se poate observa, numele sunt inspirate din istoria locală și nu numai, pentru a da o notă istorică activității. Altfel spus, fiecare poate să-și decidă vocația timp de o oră, două sau trei în timp ce dă târcoale cetății Bistriței.

Până acum s-au strâns douăzeci de cărți și în jur de zece fotografii. Bicicliștii pot profita de ocazie între orele 08:00-16:00 de luni până vineri sau sâmbăta de la 08:00 la 14:00.

Iată ce spune Claudiu Vidican de la Copacul de Cafea despre toată aventura: „Nouă ne place foarte mult să mergem cu bicicleta așa că promovăm mișcarea. Nu am vrut să fie cu bani așa că am hotărât să se doneze o carte. Un proiect paralel cu acesta e  «„Tura cu copaci» unde la ultima tură au participat 65 de bicicliști. Acesta a izvorât  tot din pasiunea noastră de a pedala, de data aceasta prin pădure. Până acum oamenii răspund la astfel de proiecte și la final o să facem publice toate rezultatele, câți oameni au închiriat biciclete, câte cărți sau fotografii am primit. Toate proiectele noastre sunt ceea ce ne place nouă și ceea ce vrem să transmitem mai departe. Nu facem proiecte doar să sune bine.”

Satisfacția personală este ceea ce le iese băieților de la Copacul de Cafea din „afacerea” aceasta și par mai mult decât mândri de tot ce se întâmplă. Aceștia au transformat o mică pasiune într-un proiect de care să poată beneficia un oraș întreg.

Marina Coroian 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: