16 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

10.000 de oameni au trecut pragul noului Centru Cultural! Nicolae Moldovan: Cred că e cel mai important obiectiv

De la inaugurare și până în prezent, în doar câteva luni, 10.000 de oameni au trecut pragul Centrului Cultural ”Liviu Rebreanu” din Beclean. „Cred că dintre toate obiectivele, foarte valoroase, foarte importante, cel mai important este acesta”, a spus Nicolae Moldovan.

Mai nou, avem activități culturale. Vreau să vă spun, de când am inaugurat Centrul Cultural și până acum, au intrat, sigur, unii poate și aceiași, 10.000 de oameni. Toate spectacolele sunt cu casa închisă, deocamdată gratuite, e un fel de inaugurare, să zicem așa, și sunt câte 500-600 de participanți la toate momentele pe care le-am avut. 

O fi fost și din Cluj, și din Căian, și din alte localități, dar noi ne bucurăm că am aflat o activitate despre care nu am știut cât de importantă este. Noi nu am avut șansa să ne întâlnim secvențial sau lunar cu comunitatea”, a explicat acesta.

Nicolae Moldovan a vorbit și despre cât de importante sunt întâlnirile constante cu comunitatea.

Am făcut proiecte, care aduc și imperfecțiuni și nemulțumiri, dar am văzut ce înseamnă să ai o discuție cu comunitatea. (…) Cred că e cel mai important obiectiv. Nu am putut să-mi dau seama, că nu l-am avut până acum (n.r. – centrul), cât de important este să ai un loc unde să te întâlnești cu comunitatea. 

Cred că dintre toate obiectivele, foarte valoroase, foarte importante, cel mai important este acesta. E partea de suflet, cu biserica, cu asociațiile, cu copiii, cu dansuri, cu concerte… Uitați, au trebuit să treacă foarte mulți ani ca să-ți dai seama că unele proiecte au o însemnătate și altele au altă însemnătate. Și asta am văzut, din toate întâlnirile cu cei 10.000 de participanți la aceste activități culturale”, a completat primarul orașului Beclean.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...