22.5 C
Bistrița
duminică, iulie 12, 2026

Chiar dacă a venit vara, bistrițenii mai au de așteptat până se deschide ștrandul

Ștrandul Municipal a fost închis timp de doi ani pentru lucrări de modernizare și abia spre finalul verii trecute bistrițenii au putut să profite de el. Acum, primarul Ovidiu Crețu spune că nu se știe când se va putea deschide fiind, din nou, probleme.

Lucrările efectuate de firma Record pentru reabiltarea și modernizarea Ștrandului Municipal nu l-au mulțumit anul trecut pe primarul Ovidiu Crețu, însă, cu toate minusurile, locația a fost deschisă în 2 august pentru bistrițeni.

Istoria pare să se repete și vara aceasta, pentru că, încă o dată, există mai multe nereguli, iar una dintre acestea ar fi faptul că trebuie vopsit din nou. Chiar dacă temperaturile sunt favorabile, deocamdată nu se știe când se va deschide ștrandul.

„Nu pot să spun când vom deschide. Știu că Direcția de Servicii, care îl exploatează, face reviziile pentru că sub capacele acelea e o uzină întreagă care trebuie luată punct cu punct și verificată, astfel încât să funcționeze. Apreciez că spre sfârșitul lunii mai se va termina și, spun eu, cel târziu la 1 iunie vom putea să deschidem ștrandul. (…) S-ar putea să fie nevoie de corecții, dar vopsit total din nou, nu cred”, a declarat primarul Ovidiu Crețu.

Firma Record a primit 3,5 milioane de lei pentru serviciile prestate, însă primarul Ovidiu Crețu nu a fost deloc mulțumit de lucrările efectuate și, în plus, firma a depășit și termenul stabilit prin contract.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: