14.3 C
Bistrița
marți, octombrie 8, 2024

Cine sunt hoții din spatele jafului de la Dumitra? Unul a transformat furăciunile într-o adevărată carieră

Unul dintre cele mai răsunătoare jafuri de anul acesta a avut în centru doi oameni de afaceri din Dumitra. În spatele acestui jaf, cu cagule și arme albe, sunt un „începător” și un hoț care a transformat furăciunile într-o adevărată carieră.

În urmă cu o săptămână, un om de afaceri și fiul său erau jefuiți, ca-n filme, în locuința lor din comuna Dumitra. Hoții, trei la număr, s-au anunțat ca fiind mascați de la Poliție în primă fază și ulterior pentru a împiedica proprietarii să sune la 112 i-au legat și i-au amenințat cu cuțite și aparate cu electroșocuri.

Cei trei hoți s-au făcut nevăzuți cu câteva zeci de mii de euro, spun surse Bistrițeanul.ro. Doi dintre ei ar fi fost chemați la audieri și lăsați să plece. Ar fi fost prinși ulterior la vamă. Asupra lor s-ar fi găsit aproape 10.000 de euro, provenind din jaful comis.

Până acum au fost prinși doi dintre cei trei hoți. Aceștia au fost reținuți în prima fază pentru 24 de ore, ulterior fiind arestați preventiv pentru 30 de zile.

Cine sunt hoții?!

Unul dintre hoți este „începător”. Este vorba despre un tânăr din localitatea Uriu, care este cunoscut în zona Dej-ului ca fiind o fire conflictuală, ce provoacă mereu scandaluri și bătăi.

Acesta ar fi administrat un club din zonă, iar mai nou, sursa sa de venit ar fi devenit pokerul. Se pare că tânărul nu are antecedente penale, cel puțin nu pe teritoriul României.

Partenerul său „de afaceri” însă este un personaj cunoscut, cu antecedente penale serioase la activ. Este vorba despre Vasile Ștefan Ciasar, un clujean care a mai dat un tun la Bistrița, însă ironia sorții, s-a împăcat cu victima, iar dosarul penal a dispărut ca prin minune.

Vasile Ștefan Ciasar este un expert în spartul locuințelor, furând în urmă cu câțiva ani seiful cu 110.000 de euro al unui om de afaceri din Bistrița.

Ciudățeniile nu se opresc aici. Vasile Ștefan Ciasar s-a împăcat cu victima sa, s-a angajat să-i dea înapoi banii și a primit, după cum a hotărât chiar instanța, „trusa de scule” folosită la comiterea jafului.

Se pare că Ciasar obișnuia să „cumpere” ponturi despre personaje cu bani mulți din Bistrița-Năsăud și nu numai. Acesta acționa extrem de curat și nu lăsa nicio urmă în locuințele sparte. Furturile, care vizau mereu sume mari de bani, l-au și trimis după gratii ani buni, însă după fiecare liberare se întorcea la ce știa să facă mai bine.

Mai puteți citi despre asta AICI, AICI și AICI.

Foto: Arhivă, descinderi cu mascații din 2016, când a fost prins Vasile Ștefan Ciasar

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Stewo Năsăud caută Asistent manager și reglor, Fan Courier angajează curieri din Sângeorz Băi, Aquabis are nevoie de instalatori

Stewo Năsăud are nevoie de un asistent manager și un reglor la mașinile de injecție, iar Aquabis caută instalator în Bistrița. FAN Courier angajează curieri puși pe treabă în Sângeorz Băi și Bistrița! NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Kreativ Metal & Colours și POLIMED Bistrița.

Beneficiile gelului Eqvagel Forte pentru câini

Când vine vorba de îngrijirea câinilor, proprietarii de animale caută mereu cele mai bune soluții pentru a le asigura „blănoșilor” confortul și sănătatea. Un produs care a câștigat popularitate în rândul iubitorilor de animale este gelul Eqvagel Forte.

UNIC în Bistrița: Conacul Verde s-a reinventat pentru cei care caută o experiență gastronomică, istorică și culturală aparte

Fosta Vilă Tiți, acum restaurantul Conacul Verde de pe Republicii, nr. 79, s-a reinventat și vă...