23.5 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Claudiu Borș, fost preot ortodox, acum funcționar public, despre primul său volum de poeme: „Forme și estompări: începutul”

Claudiu Borș are 50 de ani, a absolvit Liceul cu Program Sportiv din Bistrița și apoi Facultatea de Teologie din Cluj. A fost preot ortodox aproape patru ani într-o comună de lângă Cluj și profesor suplinitor de religie. În prezent este funcționar public în domeniul fondurilor europene și autorul unui volum de poeme:

Claudiu Borș și-a descoperit pasiunea pentru scris în jurul vârstei de 14 ani. În liceu, în urma unei vizite la Muzeul Județean, a întâlnit-o pe scriitoarea Adriana Barna – muzeograf acolo. Ea a fost cea care i-a deschis orizontul cultural și interesul pentru poezia niponă. Tot datorită ei, a aflat despre cenaclul Hiperboreea – care a reunit aproape 20 de tineri, la începutul anilor 90, în spațiile fostei Librării Nicolae Steinhardt din piața Mihai Eminescu.

Deși scrie poezii de la 17 ani, abia în acest an s-a hotărât să facă pasul decisiv spre publicarea unui volum. De câteva săptămâni, volumul său Forme și estompări: începutul a fost publicat la Editura Eikon din Cluj.

Volumul Forme și estompări: începutul poate fi cumpărat de AICI. 

După ce am terminat Liceul Sportiv, am stat un an acasă, în șomaj. N-am vrut să dau atunci la nicio facultate. În clasa a XII-a îmi schimbasem opțiunile de vreo patru ori. M-am oprit la Teologie. Dar ca să mă conving că e o hotărâre statornică și nu un gând oarecare – mi-am propus să stau acasă un an. Să meditez.

Apoi am dat examen la Teologie și n-am intrat. Și am mai stat un an acasă, m-am apucat de învățat serios și a doua oară am intrat. Am făcut patru ani de Teologie, m-am căsătorit în Cluj, am fost făcut preot în ultimul an de Teologie, într-un sat lângă Cluj…

Am slujit vreo trei ani și jumătate. Mi-a plăcut. Mă integrasem și în viața rurală, și în misiunea de preot… Apoi s-au tulburat lucrurile, așa cum se întâmplă uneori în viață. Am fost nevoit să-mi schimb job-ul. Am lucrat o vreme la AJOFM BN.

Iar din 2005 sunt funcționar public în domeniul fondurilor europene. E destul de solicitant. E multă responsabilitate la mijloc.

Dar am rămas aproape de biserică. Aproape în fiecare weekend cânt la strană, slujesc onorific ca psalt. De regulă, la Mânăstirea ortodoxă Parva – Rebra și la Așezământul de la Dorolea Sfântul Siluan Athonitul care ține de mânăstire. Are deja biserica finalizată, se slujește în ea, iar eu sunt cântăreț pe-acolo… 

Un pic neobișnuit parcursul, dar ne-am adaptat…

Printre picături, mai și scriu. Al doilea volum – predat deja la Editura Eikon l-am scris între 10 și 12 noaptea, în ultimii doi ani. Sunt poezii recente.

Nu am nevoie de niciun ritual când scriu. Vine ideea, pur și simplu, și ea se cere întrupată, ca să zic așa.

Am câte o zi în care mă gândesc cum să fac, îmi vine o expresie în minte – și dacă îmi amintesc le scriu repede. Dacă am ratat-o, s-a dus… Am și pierdut multe idei așa. La mine așa funcționează. Am nevoie de liniște completă când scriu. Fără muzică, fără sunete suplimentare…

Sunt și poeme noi, dar și o selecție din cele mai vechi, scrise de pe la 17 ani până în jurul vârstei de 48. Sunt cam amestecate poemele în acest prim volum.

A fost o poveste ciudată: nu voiam să public neapărat. Am început să-mi public textele mai recente pe pagina de facebook. Asta ca o alternativă la blogul pe care îl aveam și pe care îl vizita mai puțină lume. Mi-am spus că nu mai public pe blog, ci pe pagina de facebook – mai mult ca să văd ce reacții se stârnesc cu ocazia asta. A început ca o joacă.

Până în jurul vârstei de 45-48 de ani, când am dat spre publicare primul volum, nu eram sigur că am o voce literară. Nu știam dacă pot spune în continuare ceva, fără să mă opresc la un singur volum. Dacă am ce și cum anume să spun în poezie. Asta ar fi important, m-am gândit eu atunci… După poemul „Cyborg” pe care l-am scris în perioada aceea și l-am inclus în primul volum – mi-am dat seama că există vocea și că știu exact ce trebuie să fac în continuare…

De aceea m-am hotărât să public primul volum. Am făcut o selecție – din câteva sute de poeme, au rămas doar câteva zeci care sunt incluse în „Forme și estompări”, plus câteva scrise în perioada 2020 – 2022. Dar am și ars multe poezii la viața mea…”, ne-a mărturisit Claudiu Borș.

Volumul a fost prezentat recent la Bookfest, iar Valentin Ajder, directorul editurii Eikon, a citit câteva poeme din el.

Despre acest volum – Dariu Cotul, un prieten apropiat al poetului, notează următoarele:

Colegul între litere și spirit se remarcă drept Poet, Teolog și Muzician.

Aceste jaloane stabilesc nivelul de normalitate pe care verbele „a spune”, „a concepe” și „a dirija” sunt gata să-l caute între gratiile realității.

Dotat de tânăr cu o vastă înțelegere metafizică a fenomenului cultural, lui Claudiu Borș nu-i sunt străine nici haiku-ul, nici demonstrația kantiană sau lecțiile de teologie dogmatică ortodoxă. Obișnuit cu zicala „iubirea de carte e un destin”, Claudiu Borș își onorează familia extinsă și prietenii cu rezultatele căutărilor lor morale, intelectuale și civice care îmblînzesc pericolul afirmării și factorul social al receptării…

Fiind un popor grăbit, ce se ferește intenționat de întâlnirea cu propria identitate, nu o să intrăm în plasa simbolurilor poeziilor.

Vom spune numai atât: domnul Claudiu Borș oferă alimentație sănătoasă națiunii prin contactul cu temeiurile perene ale culturii și limbii românești. Este un exemplu pentru tineri cum (care) dintre migdalele amare ale vieții a cules și exprimat fructele dulci. Este un fiu, tată, frate și prieten decotat, pentru care magia realității se exprimă astfel: a nu uita cum trăiesc alții…”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!