26.3 C
Bistrița
sâmbătă, august 8, 2026

Club Lions pregătește un adăpost pentru victimele violenței în familie

În sfârșit Bistrița-Năsăud va avea un adăpost pentru victimele violenței în familie. În spatele proiectului nu sunt autoritățile locale, ci Clubul Lions și o asociație de profil.

Anunțul a fost făcut chiar de către cei de la Club Lions Bistrița, care și-au concentrat ultimele strângeri de fonduri către acest proiect.

Proiectul pentru primul adăpost pentru victimele violenței în familie a fost realizat deja, de un birou de arhitectură din Cluj, care a lucrat pro bono. Acesta este practic visul celor de la AFI Pro Familia, care încearcă de câțiva ani buni să găsească finanțare pentru un asemenea adăpost.

„Colega noastră Doina Monda, sufletul asociației Pro Familia și inițiatoarea proiectului, ne-a spus entuziasmată că după 24 de ani de când muncește la această idee zărește în sfârșit o rază reală de soare. Vom contribui cu toții la realizarea acestui vis al ei, fiecare cu forțele și posibilitățile pe care le are. Oricine poate contribui cu materiale, ore de voluntariat sau bani, alăturându-se acestui proiect major al clubului”, informează Club Lions Bistrița.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: