18.1 C
Bistrița
miercuri, august 20, 2025

Clubul Gloria Bistrița își ia autocar cu peste jumătate de milion de lei

Clubul Gloria Bistrița își ia autocar cu 39 de locuri cu jumătate de milion de lei. În acest sens a fost organizată o licitație publică. Printre altele, autocarul trebuie să nu fie mai vechi de 9 ani.

Clubul sportiv a organizat o licitație publică pentru achiziționarea unui autocar cu 39 de locuri (inclusiv șoferul). Pentru această investiție, clubul a alocat 500.000 de lei.

„Achiziția unui autocar de 39 locuri (inclusiv șofer) pentru transport de persoane, destinat asigurării necesităţilor de transport, în scopul efectuării deplasărilor în bune condiții, atât în țară, cât și în străinătate, ale sportivilor din cadrul secțiilor pe ramură de sport ale Clubului Sportiv „GLORIA 2018” Bistrița-Năsăud în vederea participării la activitățile și acțiunile sportive care se impun în cadrul campionatelor naționale și internaționale, dar și pentru a onora invitaţiile interne sau externe primite de alte structuri similare, instituții neguvernamentale, asociații profesionale intersectând aceeași sferă de activitate”, se arată în caietul de sarcini a licitației.

Printre condițiile ce trebuie să le îndeplinească autocarul se numără: să nu fie mai vechi de 9 ani sau să aibă închidere centralizată pentru portbagaj cu telecomandă. De asemenea, autocarul trebuie să fie dotat cu alarmă anti-furt și incendiu, să aibă climatizare automată și parbriz încălzit, iar scaunul șoferului trebuie să fie și el încălzit.

Foto: Arhivă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.